Mii de credincioşi ortodocşi din toată ţara au refăcut, astăzi, drumul Mântuitorului spre Ierusalim înainte de a fi răstignit pe cruce. Cu o zi înainte de Florii, în sâmbăta în care Iisus l-a înviat pe Lazăr din morţi, oamenii au purtat în mâini ramuri de salcie sfinţite şi s-au rugat pentru sănătatea celor apropiaţi. În Bucureşti, la procesiunea care a avut loc pe traseul Mânăstirea Radu Vodă – Patriarhie au participat mii de credincioşi, după cum ne-a transmis redactorul RRA Felicia Mocanu, care i-a întrebat pe oameni ce gânduri îi animă.
-: O bucurie în suflet, o bucurie de nedescris care se poate întâlni doar dacă suntem aici pe stradă, în comuniune.
-: Sănătate, ne rugăm Lui Iisus.
-: Pentru mântuire.
Reporter: Un număr impresionant de oameni.
-: Da. Foarte mult. Este foarte frumos.
-: Ce să facem? Îl căutăm pe Dumnezeu, suntem legaţi de El şi avem mare încredere în El.
Realizator: Mâine, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie