Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, aflat în Germania, a acuzat Europa de faptul că se automulţumeşte cu starea actuală a sistemului de apărare şi a îndemnat aliaţii europeni ai Americii din cadrul NATO să aloce fonduri mai mari pentru securitatea internaţională. Într-un discurs susţinut la Hanovra, liderul de la Casa Albă a cerut liderilor europeni să intensifice cheltuielile în domeniul apărării pentru a atinge ţinta de 2% din producţia economică. Obama a subliniat că se aşteaptă ca Europa să îşi consolideze efoturile pentru a face faţă ameninţărilor internaţionale. „Avem nevoie de o Europă puternică, ce îşi poate respecta partea de responsabilitate în colaborarea cu noi pentru securitatea colectivă. Statele Unite au o armată extraordinară, cea mai bună din lume, dar din cauza naturii ameninţărilor prezente, nu putem face faţă singuri acestor provocări„, a spus preşedintele american. Acesta a confirmat că SUA vor trimite personal militar suplimentar în Siria pentru a susţine lupta împotriva grupării Statul Islamic.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 aprilie