Deputatul Constantin Niţă a fost plasat sub control judiciar pentru două luni pe o cauţiune de 150.000 de lei pentru trafic de influenţă. Procurorii anticorupţie îl acuză că în urmă cu trei ani, inculpatul, în calitate de ministru al energiei, i-ar fi solicitat unui om de afaceri un comision din valoarea unui contract încheiat de societatea sa comercială cu primaria unui municipiu. În schimb, demnitarul i-ar fi promis facilitarea semnării documentului. Potrivit aceleiaşi surse, suma s-ar fi ridicat la aproape trei milioane şi jumătate de lei, din care ar fi primit bani parţial în mai multe tranşe. Anchetatorii atrag atenţia că măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu cea a arestului la domiciliu sau a arestului preventiv.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie