Ziua veteranilor de război a fost marcată marţi, 26 aprilie, printr-o Adunare solemnă care a avut loc la Palatul Cercului Militar Naţional, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc.
”Patriotism mai autentic, credinţă neclintită în valorile fundamentale care ne-au ţinut împreună de-a lungul istoriei noastre, ca la domniile voastre, sunt greu de întâlnit. Cine are asemenea veterani, are memorie; cine are asemenea veterani, are istorie; cine are asemenea veterani, are viitor”, a spus ministrul apărării naționale, în cuvântul său.
Mihnea Motoc a precizat că, în contextul celebrării Centenarului intrării României în Primul Război Mondial, trebuie să omagiem acele pagini de trecut glorios asemenea marilor naţiuni europene. Astfel, în opinia sa, trebuie să continuăm să îngrijim monumentele ce comemorează faptele de arme ale ostaşilor, să îi apropiem pe oameni de aceste valori, să ne creştem copiii cu respect şi dragoste faţă de istorie şi de eroii neamului.
În discursul său, ministrul apărării naționale a făcut referire şi la veteranii din teatrele de operaţii, dar şi la nevoia creşterii capacităţii de apărare a ţării şi de consolidare a garanţiilor de securitate în noul context internaţional. ”Datorăm aceste lucruri celor care şi-au dat viaţa pentru Patrie, dar şi celor care au pierdut viaţa pe care ar fi putut-o trăi. şi pentru a nu a mai fi nevoie de jertfe, de răni şi suferinţe fără margini, pentru a păstra pacea, trebuie să nu uităm nici un moment că trebuie să fim puternici”, a concluzionat ministrul Mihnea Motoc.
* * *
Pe 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi expoziţii cu tematică adecvată, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor.
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă în jur de 15.000 de veterani de război, circa 500 de văduve de război şi aproximativ 86.000 de văduve de veterani de război.