Prăbuṣirea câtorva clădiri ṣi demolarea necesară a altor câteva, fisurate, după cutremurul din 4 martie 1977, au deschis familiei Ceauṣescu interesul către un nou domeniu – ceea ce avea să aducă mari pagube Bucureṣtiului ṣi locuitorilor săi ! – sistematizarea. Făcută haotic, heirupistic, după capriciile „Lui’’ sau „Ei”, sistematizarea avea să schilodească zone întregi de interes patrimonial: biserici, case, monumente istorice sau de arhitectură, străzi întregi. Şi, mai mult decât atât, avea să hrănească neputinṭa sau nepăsarea edililor până în ziua de astăzi. Ca în orice capitală europeană presiunea modernizării ar fi fost suficientă pentru ca Bucureṣtiul să se transforme firesc, cu stil, cu grija protejării zestrei ṣi integrarea ei în noile ansamble arhitecturale. S-a adăugat însă presiunea familiei dictatoriale ṣi a zeloṣilor din jurul ei, ceea ce a produs adevărate traume…
Translările – salvarea monumentelor · vine Ceauṣescu ṣi nu e de acord · vine Ceauṣeasca ṣi dărâmă
Dr. inginer Eugen Iordăchescu: „Ceea ce am făcut eu, este că eu pot să fac o subzidire ṣi să fac o armare continuă ṣi să betonez, ca ṣi cum ar fi fără construcṭie deasupra. Aceasta prin aṣa-zisele „măsuṭe„, „scaune„, cum le zic eu în diverse împrejurări, pe care le introduc ṣi care îmi creează posibilitatea să fac o fundaṭie continuă care să permită să se toarne un beton în mod normal. „Tava„, mă rog, „cadrul purtător„, i-am dat diverse denumiri în funcṭie de împrejurare ṣi de forma pe care o are. Când este un „cadru purtător„, înseamnă niṣte grinzi pe două direcṭii; majoritatea la biserici sunt făcute pe „cadru purtător„, pentru că se preta. Mie îmi trebuia să preiau… partea [grea] la o biserică constă în partea mare pe care o au pereṭii exteriori, groṣi… […]
Palatul Sinodal de la Mănăstirea Antim e o lucrare total deosebită ṣi ieṣită din comun! O construcṭie de 9000 tone. A fost mutată… a avut trei miṣcări: prima miṣcare a avut o rotire, ca s-o scot din aliniament, pentru că trebuiau să treacă blocurile de pe Victoria Socialismului; a doua miṣcare a fost o deplasare de 20 de metri. Şi când am zis că suntem gata, a venit Ceauṣescu ṣi n-a fost de acord ṣi am mai mutat-o încă 13 metri.
N-a fost de acord cu direcṭia?
Nu, n-a fost de acord cu poziṭia. El voia ca incinta mănăstirii să fie cât mai mică…
Acolo, iar mi s-a întâmplat un accident, nu din vina noastră. Incinta mănăstirii, la colṭuri, are niṣte turnuri. Într-unul din aceste turnuri, la timpul când a fost construită, era cuhnia, adică locul unde se pregătea masa. […] Acest turn a fost primul pe care l-am mutat. Era la distanṭă de 40-50 m turnul de Palatul Sinodal. Palatul Sinodal are niṣte dimensiuni, 52 m x 25 m, e cât un P+4, ca un bloc! Dar această cuhnie trebuia s-o păstrez, pentru că dădea simetrie, aṣa cum o proiectasem avea simetrie cu cea din dreapta. Şi a venit Ceauṣeasca, după ce am terminat – o muncisem, o dusesem pe loc – ṣi a dărâmat-o! Şi astăzi nu ne-a mai dat voie s-o mai refacem.
Adică cum, a dat ea dispoziṭie să se dărâme?
Da!.. Şi a fost demolată, tot de noi. […]
Nu exista lucrare de acest gen să nu fie vizitată [de Ceauṣescu]. A fost o treabă de mare urmărire, să nu fac ceva care să iasă din viziunea lui. Nu ṣtiu cum îṣi făcea timp, că în fond un ṣef de stat nu are chiar o problemă aṣa de importantă dacă cuhnia, dacă blocul ăla l-ai sucit, l-ai învârtit!… […] După ce se termina vizita, ieṣea o notă de cancelarie. Aici este tot… mă rog, motivul pentru care foarte mulṭi dintre cei care au contribuit n-au fost întrebaṭi. Pentru că nu puteai să-i spui că nu faci aṣa ceva!… Plecai la Cucuieṭii din deal sau nu mai ṣtia nimeni de tine… Nu exista să spună cineva nu; sunt foarte mulṭi care se laudă că nu ṣtiu ce… Nu! […] Biserica Olari era pe linia de tramvai – dacă îṣi mai aduce lumea aminte de cum era pe calea Moṣilor – ṣi tramvaiul făcea buclă în jurul bisercii. Ea rămăsese din timpul… aṣa o ṣtia toată lumea, că e biserica aṣezată în drum. Am mutat-o, bun. Am deplasat-o 58 m, întâi. După care am trecut, normal, că aṣa fusese plenul aprobat, am trecut la legarea de pământ, cu noua fundaṭie.
Într-o sâmbătă a venit în jur de ora… El [Ceauṣescu] avea o oră, între 12 ṣi 13 făcea vizite în oraṣ, sâmbăta. La ora aceea, a venit într-o sâmbătă către sfârṣitul programului, acolo. Şi a văzut biserica. […] Eu începusem ṣi făcusem legătura cu pământul. A dat dispoziṭie să o mut din nou! Şi am spart toată fundaṭia aia, am pus-o din nou pe elementele de pe prese, toată biserica… a fost un chin! Era a doua lucrare, prima fusese Schitul Maicilor
Dealul Mihai Vodă devine un platou
Dr. inginer Eugen Iordăchescu: „Plecând de la zona cea mai fierbinte care a fost zona Casei Poporului ṣi care a însemnat numeroase demolări ṣi desfiinṭări de clădiri, unele dintre ele aveau o arhitectură ṣi o valoare de patrimoniu deosebită! Multe erau ṣi… că nu pot să spun că toată zona de acolo era numai din clădiri foarte-foarte bune. Dar se puteau evita anumite demolări, dacă pe arhitecṭi îi lăsa să facă o sistematizare raṭională. Dar cum la noi se dorea, „ca de la mine să înceapă totul„, „să nu rămână nimic din trecutul oraṣului„, cred că dacă mai ṭinea încă 20 de ani nu mai rămânea nimic din Bucureṣtiul vechi. Nu mai rămânea!
Am pornit cu Schitul Maicilor, am pornit cu Palatul Sinodal [al Mănăstirii Antim], cu Biserica Mihai Vodă. Biserica Mihai Vodă era pe Dealul Mihai Vodă – toată lumea ṣtie, din Bucureṣti, că acolo a fost o zonă unde era un deal care numai este deal, astăzi este un platou. […] Locul, aṣa cum era atunci, drumul care ducea către biserică, nu permitea [accesul direct] ṣi atunci au făcut, ca să intre triumfal Mihai, domnitorul, au făcut turla în faṭa altarului. Este unica biserică din ṭară care are turla pusă unde nu trebuie, turla pentru clopotniṭă ṣi cu intrarea ei monumentală. Ei, eu n-am vrut să schimb asta, foarte mulṭi au spus: „hai să schimbăm!„ ṣi au am fost printre cei care au zis: „Dom’le, aṣa a vrut domnul, aṣa să rămână…„ Şi am mutat biserica împreună cu turnul, biserica având 3700 de tone, iar turnul vreo 700, punându-le pe amândouă la un moment dat la o singură cale de rulare. Şi au mers, în tandem, 290 de metri, 300 de metri, coborâtă fiind de la o înălṭime de 6 metri ṣi 80. Am coborât-o ṣi am plimbat-o pe orizontală, […] pe aceeaṣi cale de rulare. Aicea au fost probleme de a păstra… pentru că orice construcṭie, dacă îi dai drumul unui bolovan la vale, pe o cale în pantă, o ia, vorba aia, singur se duce jos. Aṣa ṣi aicea, construcṭia asta a trebuit să fie frânată din spate cu trolii electrice ṣi în faṭă cu cricuri hidraulice. Şi aṣa am dus-o, în mod încet, controlat… ca să nu scape la vale, că, închipuiṭi-vă, câteva mii de tone pe care le reprezenta, să fi avut o defecṭiune, zbura totul din cale! Plus că ne apropiam ṣi de zona locuinṭelor…”
Tabăra „Lui„ contra taberei „Ei„
Dr. inginer Eugen Iordăchescu: „La Biserica Sfânta Vineri lucram ṣi aveam proiectul, [aṣa] că dacă a doua zi după vizită ar fi spus: „Începeṭi lucrările„, puteam s-o fac! […] Ei [Ceauṣeṣtii] au făcut vizita. […] În ziua aceea de vineri s-au dus la Biserica Sfânta Vineri.
După ce au terminat vizita, s-a născut o discuṭie între cei care au participat, pentru că după fiecare vizită se făcea o notă de cancelarie. Această notă de cancelarie […] se ducea la primul secretar sau la vicepreṣedinte. Disputa între ei a început… eu am înṭeles că aici erau două tabere, în Primărie. Era o tăbără care îl susṭinea pe „El„ – mă refer la probleme de sistematizare acuma – ṣi altă tabără care o susṭinea pe „Ea„. Din acest dialog, [unul a zis]: „eu am înṭeles că trebuie să fie mutată„; ălălalt: „eu am înṭeles că trebuie să fie demolată„. Tabăra care a fost cu „Ea„ a fost mai rapidă de mână ṣi de picior, cum se spune ṣi, de la ora 1 până la ora 3, s-au dat dispoziṭii – de [către] cei care erau în tabăra „Ei„ – să înceapă demolarea. Şi au apărut forṭe de la I.C.R.A.L. Vitan, forṭe de la armată. Şi părintele Gelu Bogdan care era preotul paroh s-a văzut în faṭa unei mulṭimi de oameni, străini de biserică, ṣi i s-a comunicat că i se dărâmă biserica. I s-a făcut rău, mă rog… a trebuit după aceea să caute să recupereze sau să scoată din biserică [obiectele de preṭ]… Eu am ajuns acolo în jur de ora 3 fără un sfert, la amplasament. Deja forṭele de miliṭie încercuiseră ṣi nu mai aveai voie să te apropii ṣi începuse acṭiunea de desfacere.
Dumneavoastră de ce v-aṭi dus acolo?
Am aflat… [m-am dus] ca oricare cetăṭean. Dar pentru că eram legat ṣi ṣtiam ceea ce făcusem pentru biserică ṣi ṣtiam că trebuie să fac un gest ca s-o salvez, să mă ocup de ea… am rămas uluit când am auzit! Nu-mi venea să cred! M-am dus până acolo ṣi într-adevăr… Am văzut scena pe viu!
Şi nu s-a scos nimic din catapeteasmă, din…?
Ei, s-au scos, părintele Gelu ṣi-a recuperat ceva, dar viteza cu care s-a recuperat nu e totuna cu a o salva! Eu am mutat toate celelalte biserici fără ca să ating catapeteasma! Catapeteasma din lemn de trandafir de la Biserica Sfântul Ioan Nou ce artă are în ea! Păi dacă eu umblam ṣi o desfăceam, catapeteasma respectivă, nu mai rămânea nimic din ea! Are vechime, au mâncat-o cariile, nu s-a întreṭinut; 50 de ani cine i-a dat voie să trateze un lemn ṣi să se ocupe de treaba asta ?!.. Când preoṭii de-abia se strecurau ṣi ei printre necazuri?
Şi până la urmă cu proiectul ce s-a întâmplat?
Proiectul a rămas pe hârtie… Noi nici nu l-am mai luat. Acuma eu mi-am luat o parte dintre proiecte, dar nu, el nu mai avea nicio valoare.”
[Interviu realizat de Silvia Iliescu în 2004]
