Senatul a adoptat legea pentru ratificarea documentului prin care România acordă Republicii Moldova, în mai multe tranşe, un împrumut de 150 de milioane de euro destinat finanţării deficitului bugetar. Legea fusese trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis în noiembrie, anul trecut. Şeful statului arăta atunci că, din cauza contextului politic de la Chişinău, nu era oportună aprobarea documentului, atâta vreme cât nu exista certitudinea continuării procesului de reforme. Senatorii au adoptat acum legea în forma Camerei Deputaţilor cu 68 de voturi pentru şi doar unul împotrivă, iar documentul va reveni la şeful statului pentru promulgare.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie)