Andreea: Nu îmi prea vine să cred că am ajuns aici. A fost destul de lung procesul scrierii cărții și cred că, dacă mi-aș fi dorit mai mult, s-ar fi terminat mai repede, în sensul că nu aș fi tras de timp așa cum am făcut-o. O să îmi fie, clar, dor de asta. Să adun toate răspunsurile, să mă amuz de unele momente „jenibile” din răspunsuri, să citesc toate poveștile oamenilor, care sunt atât de diferiți unii de alții. Sunt sigură că unii dintre cei care au răspuns nu s-au deschis foarte mult și aș minți dacă aș spune că eu am făcut-o complet. Totuși, e normal. Există o anumită doză de intimitate la care ține fiecare și nici nu ar fi bine să fim ca o carte deschisă în fața oricui. Cum e cea pe care o ții în mână. Te-ai prins, te-ai prins?? O să regret gluma asta, probabil, peste un an (o lună, o săptămână), dar e ok. Am trecut prin multe faze de-a lungul procesului. Am avut anumiți oameni lângă mine, au plecat unii, au venit alții. Așa e și normal să se întample, totuși. Mi se pare o nebunie că am lucrat la o carte. Ceva palpabil, cu o groază de pagini, care o să ajungă într-o grămadă de case, de locuri și sper să fie păstrată măcar de unii și peste ani, arătată următoarelor generații. Au fost momente în care mă dureau ochii de la atâta privit la ecran pentru editare (cum mă dor și acum) și de fiecare dată mi-am amintit că fac ceva deosebit, care să ajute oamenii, să îi bucure, să îi inspire, să îi facă să învețe și din poveștile și experiențele altora. Am fost întrebată de prea multe ori cum mi-a venit ideea. Sunt mulți aceia dintre noi care vor să își exprime părerea, cărora le place să scrie, dar nu au ocazia, care vor să spună ceva lumii. În liceu este spațiul creat pentru toți tinerii dornici să facă asta. Normal că am editat unele elemente din răspunsuri, de felul greșelilor, dar vă asigur că personalitatea celui care a scris a rămas imprimată acolo
Andreea Coscai
Clasa a X-a
Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”
Ce ai schimba la tine și de ce?
Nu aș schimba multe lucruri la mine pentru că am impresia că fiecare experiență ne ajută să creștem mai mult ca oameni și, de obicei, lucrurile se întâmplă la momentul potrivit. Ce îmi doresc e să trăiesc mai mult clipa, să nu îmi fie frică să ies din zona mea de confort, să fiu deschisă la a întâlni oameni noi și să fiu eu însămi în orice situație. Cred că am ratat unele oportunități de frica de a intra din când în când în altă lume.
