Peste 5.900 de persoane şi-au anunţat, până acum, prezenţa la cursul de resuscitare care va avea loc, luna viitoare, pe Arena Naţională şi prin care România vrea să intre în Cartea Recordurilor. Un sfert din persoanele care şi-au anunţat prezenţa la curs sunt victime colaterale ale unui stop cardiorespirator în familie sau în cercul de cunoştinţe. La evenimentul „Record pentru viaţă”, fiecare participant va efectua manevrele de resuscitare pe un manechin. Vor fi prezenţi şi 600 de instructori atestaţi. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, un reprezentant al Cărţii Recordurilor va fi pe Arena Naţională pentru validarea recordului. Cei care doresc să participe la eveniment sunt aşteptaţi să se înscrie pe site-ul recordpentruviaţă.ro.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 aprilie)