Acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia privind migranţii ar putea fi o minciună şi o dezamăgire pentru Europa, a declarat, joi, deputatul Adunării Naţionale a Franţei, Thierry Mariani, în timpul videoconferinţei Moscova-Paris. „Consider că Erdoğan (preşedintele Turciei) face un joc dublu. Acest acord pentru Europa este o afacere mincinoasă – noi riscăm să dăm bani (Turciei) şi să ne trezim cu refugiaţii pe teritoriile noastre, inclusiv migranţi din Turcia cu paşapoarte turceşti” – a subliniat Mariani. Totodată, deputatul francez a declarat că, per ansamblu, acest acord este justificat, deoarece este mai ieftin să ţii refugiaţii în Turcia decât în Europa. De asemenea, el a calificat drept o greşeală declaraţia cancelarului Germaniei, Angela Merkel, conform căreia Europa este gata să-i primească pe refugiaţi. Amintim că, acordul dintre Turcia şi UE privind refugiaţii, încheiat, la 18 martie, la Bruxelles, prevede acordarea de către UE a trei miliarde de euro Turciei pentru întreţinerea refugiaţilor până în anul 2018 şi alte trei miliarde – până în anul 2020. Cu aceşti bani vor fi finanţate proiectele de pe teritoriul Turciei privind nevoile refugiaţilor: construcţia de şcoli, organizarea de programe umanitare, etc.
www.tass.ru – 28 aprilie