Legea prin care toate cadrele didactice vor beneficia de sporuri şi creşteri salariale restante din perioada 2008-2011 fără să mai fie nevoite să ceară în instanţă aceste drepturi a fost promulgată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis. Documentul, adoptat la începutul lunii de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, prevede că personalul didactic din învăţământul de stat căruia până la data intrării în vigoare a acestei legi nu i s-au acordat diferenţele salariale pentru perioada octombrie 2008-mai 2011 va primi aceste drepturi eşalonat, pe o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a legii astfel: în primul an 5% din valoarea diferenţelor salariale, în al doilea an 10%, în al treilea an 25%, iar în al patrulea an tot 25%, iar în al cincilea an 35%. Plata acestor sume se va face anual, în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 aprilie)