EVENIMENTE INTERNE
– Economic
* Începând de astăzi, salariul minim urmează să crească de la 1.050 lei la 1.250 lei, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern adoptat de Guvern, la 30 decembrie 2015
* Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va implementa, începând de astăzi, Codul Vamal Unional, care stabileşte proceduri comune la nivelul UE pentru a facilita activitatea comercială. Tot de astăzi se vor aplica Regulamentul (UE) nr. 952/2013, Regulamentul Delegat al Comisiei (UE) 2015/2446, Regulamentul (UE) 2015/2447 şi Regulamentul Delegat (UE) 2016/341
– Cultură
* Mogoşoaia, jud.Ilfov:Are loc deschiderea oficială a Festivalului Kulturestock, ediţia A-IV-a (1-2 mai) – festival de muzică, teatru, dans şi film – în parcul Mogoşoaia, pe scena din Târguşorul Brâncovenilor
* Vama Veche: Sandalandala, campingul de legendă din Vama Veche, pregătește o serie de surprize pentru vacanţa de Paşti: mâncare tradițională și 2.000 de „cozonaci“, de asemenea nu vor lipsi nici provocările, cum ar fi premiul de 500 de euro pentru cel care va găsi un trifoi cu patru foi în camping.Tot astăzi, în Sandalandala va rula filmul „Usturoi“ cu un scenariu semnat Radu Băzăvan
* Berlin: Institutul Cultural Român din Berlin prezintă turneul duo-ului Lucian Ban şi Mat Maneri, „Transylvanian Concert”, care va avea loc între 1 şi 5 mai în patru oraşe germane: Munster (1 mai), Bonn (3 mai), Koln (4 mai) şi Wuppertal (5 mai)
– S-a întâmplat într-o zi de 1 mai
* Acum 657 de ani (1359) avea loc recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, de către Patriarhia din Constantinopol. O anumită ierarhie bisericească a existat încă înaintea întemeierii statelor medievale româneşti, dar o ierarhie recunoscută de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, autoritatea supremă în cadrul Ortodoxiei, a apărut abia în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364). Dincolo de planul religios, evenimentul marchează independenţa faţă de statele catolice vecine
* În urmă cu 309 ani (1707) a avut loc unirea Angliei cu Scoţia. La această dată mai mulţi parlamentari englezi influenţi i-au convins pe omologii lor scoţieni să voteze actul de unire a celor două Parlamente. Tot atunci a fost adoptată titulatura de Regatul Unit al Marii Britanii (din 1801, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)
* Se împlinesc 230 de ani (1786) la „Burgtheater” din Viena, a avut loc premiera operei comice „Nunta lui Figaro” (4 acte) de W. A. Mozart. Libretul este scris de Lorenzo da Ponte, după piesa cu acelaşi titlu a lui Pierre Caron de Beaumarchais
* Se împlinesc 185 de ani (1831) de la înfiinţarea, la Bucureşti, Arhivele Statului din Ţara Românească, în subordinea Departamentului Treburilor din Lăuntru (Ministerul de Interne); primul director – Iordache Rasti (1831-1837)
* Cu 154 de ani în urmă (1862) la Cernăuţi, în condiţiile revenirii la un regim constituţional în Imperiul Habsburgic, un grup de boieri şi intelectuali în frunte cu fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, sprijiniţi de preoţimea românească a Bucovinei, au înfiinţat „Reuniunea pentru Leptură”. Reuniunea avea să-şi schimbe denumirea în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina în 1865, pentru a deveni, începând din 1869, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB), nume sub care s-a reactivat în martie 1990
* Acum 151 de ani (1865) a intrat în vigoare Codul Penal promulgat (la 2/14.XII.1864) de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866); alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851), avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone. A fost înlocuit la 18.III.1936 de Codul Penal din 1936 (1/13.V)
* Cu 143 de ani în urmă (1873), între 1 mai şi 10 noiembrie, România a participat la Expoziţia universală de la Viena. Din juriul internaţional de premiere au făcut parte agronomul şi economistul P. S. Aurelian şi dr. Carol Davila. 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome
* În urmă cu 131 de ani (1885), în şedinţa Sfântului Sinod al BOR a fost adusă la cunoştinţă recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Constantinopolului, iar câteva zile mai târziu (la 6 mai) are loc citirea publică a textului traducerii în limba română a „Tomosului” sinodal de autocefalie a BOR. Patriarhul Ioachim al IV-lea al Constantinopolului a semnat, la 20 aprilie 1885, scrisoarea de răspuns care a însoţit „Tomosul” sinodal de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, datat aprilie 1885, fără zi, purtând semnătura patriarhală şi a celor zece mitropoliţi ai Sinodului constantinopolitan (1/13.V)
* Se împlinesc 95 de ani (1921) de la apariţia, la Cluj, a revistei „Gândirea”, revistă de cultură tradiţionalistă, în jurul căreia s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele, sub conducerea unui comitet format din Cezar Petrescu, Lucian Blaga ş.a. Ulterior, de la 22 decembrie 1922 până în iunie-iulie 1944, revista a apărut la Bucureşti, sub conducerea lui Nichifor Crainic
* Cu 84 de ani în urmă (1932) a intrat în vigoare Convenţia cu privire la munca forţată, adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. A fost înlocuită de Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate, adoptată la 25.VI.1957, ratificată de România prin Decretul 213/1957
* Se împlinesc 60 de ani (1956) de la înfiinţarea Institutului de Arheologie din Bucureşti; primul director – acad. Emil Condurachi
* Acum 37 de ani (1979) Groenlanda a devenit provincie autonomă a Regatului Danemarcei
* În urmă cu 26 de ani (1990) a fost înfiinţat Institutul de Geodinamică din Bucureşti „Sabba S. Ştefănescu” al Academiei Române (IG”SSS”AR) de dr. ing. Dorel Zugrăvescu, actualmente director onorific
* Se împlinesc 25 de ani (1991) de la intrarea în vigoare Acordul de comerţ şi cooperare comercială şi economică dintre România şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), ulterior Uniunea Europeană (UE)
* Acum 17 ani (1999) postul Radio Renașterea al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost înființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului și emite de la 1 mai 1999, pe frecvenţa 91 MHz, în municipiul Cluj-Napoca şi împrejurimi. De la 1 mai 2004 este recepţionat pe internet la adresa www.radiorenasterea.ro, iar de la 1 mai 2005 emite şi la Bistriţa pe frecvenţa 102 MHz
* Cu 13 ani în urmă (2003) a intrat în vigoare noul Cod Poştal Numeric, format din şase cifre, cu scopul de a scurta timpii de operare în serviciile poştale. Astfel, codificarea devine detaliată până la nivel de stradă
* La această dată, în urmă cu 12 ani (2004), zece noi state, opt din fostul bloc comunist (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta), au devenit oficial membre ale Uniunii Europene (UE), numărul statelor membre ale UE ridicându-se atunci la 25. Această extindere a UE spre Est marca sfârşitul simbolic al divizării continentului în urma celui de-al Doilea Război Mondial
* Cu 9 ani în urmă (2007) începea aplicarea „Taxei verzi” (taxa de colectare sau reciclare), în valoare de 7 lei, pentru orice produs electrocasnic
* Tot într-o zi de 1 mai, acum 6 ani (2010), se lansa pe scena politică românească Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid cu o orientare politică de centru-stânga (conducerea la nivel central este asigurată de preşedintele interimar Neculai Onţanu)
* Se împlinesc 5 ani (2011) de la proclamarea solemnă a canonizării Cuviosului Irodion, la Mănăstirea Lainici, la eveniment participând Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 20 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, pe numele de mirean Ioan Ionescu, a trăit în secolul al XIX-lea (1821-1900), fiind monah la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ al Mănăstirii Lainici, vreme de 41 de ani, din 1854, cu unele întreruperi, până în 1900, anul morţii sale (prăznuirea sa se face pe 3 mai)
* Şi tot 5 ani se împlinesc de când Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, la 18.V.1920, Polonia – m. 2005, Vatican) a fost beatificat, purtând acum titlul de „Fericit”. Ceremonia de la Vatican a fost prezidată de fostul Papă Benedict al XVI-lea, în faţa unei mulţimi de peste un milion de credincioşi. El este celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă, în anul 1978. Pe 27 aprilie 2014, a avut loc, în Piaţa Sf. Petru din Vatican, ceremonia de sanctificare a Papei Ioan Paul al II-lea (precum şi cea a Papei Ioan al XXIII-lea)
Aniversări – Comemorări
– Învierea Domnului (Sfintele Paşti) (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
– Duminica Învierii Domnului şi Dumnezeului Nostru Isus Christos (Sfintele Paşti) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)
– Sfântul Paşte, Învierea Domnului (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)
– Sf. Iosif Muncitorul (Calendarul Romano-Catolic 2016)
– „Ziua Mamei”, marcată în România în prima duminică a lunii mai, începând cu anul 2010, pe baza Legii 319/2009 (lege adoptată ca urmare a unei iniţiative a Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor/TATA şi a unui grup de parlamentari); în aceeaşi lege se prevede ca în a doua duminică a lunii mai să fie marcată „Ziua tatălui”
– 1859: S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog, întemeietor al şcolii filologice ieşene; membru titular al Academiei Române din 1900 (m. 1933)
– 1866: S-a născut prozatorul şi publicistul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (m. 1931) – 150 de ani
– 1885: S-a născut Nicolae I. Ottescu, prozator şi dramaturg; frate cu compozitorul Ioan Nona Ottescu (m. 1950)
– 1886: S-a născut Zenovie Pâclişanu, teolog greco-catolic şi istoric; lucrări privind istoria Bisericii în Transilvania; directorul Arhivelor Statului din Cluj (1920-1922); membru al Comisiei politico-juridice la Conferinţa de Pace de la Paris (1920-1922); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1958, la Aiud) – 130 de ani
– 1892: S-a născut Grigore T. Popa, medic şi anatomist; a devenit cunoscut pe plan mondial mai ales prin descrierea (făcută împreună cu Una Fielding) a sistemului port-hipofizar; fondator al revistei „Însemnări ieşene” (1936); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1948). NOTĂ: Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi poartă numele renumitului medic şi profesor Gr. T. Popa
– 1895: S-a născut prozatorul Ury Benador (numele la naştere: Simon Moise Schmidt-Grinberg) (m. 1971)
– 1896: S-a născut Mihail Ralea, filosof, sociolog, psiholog, eseist şi om politic (ministru al muncii/1938-1940 şi al artelor/1945-1946; ambasador al României în SUA/1946-1948); în critica literară a impus cozeria şi eseul literar; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1964) – 120 de ani
– 1904: S-a născut poetul Paul Sterian; soţul pictoriţei Margareta Sterian (m. 1984)
– 1921: S-a născut Vladimir Colin (numele real: Jean Colin), scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, fantastică şi mitologică, eseist, traducător şi publicist (m. 1991) – 95 de ani
– 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator; autor de filme de animaţie (m. 1989)
– 1927: S-a născut scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu; autoare a volumelor „Strada Mare” şi „Voyage en Moldavie” (m. 2015)
– 1928: S-a născut Ion Ianoşi (numele la naştere: Ioan-Maximilian Steinberger), scriitor, critic literar, eseist, estetician, filosof şi traducător, specialist în literatura şi filosofia rusă, profesor; studii interdisciplinare, situate la intersecţia filosofiei cu literatura; membru de onoare al Academiei Române din 2001
– 1930: S-a născut lingvistul şi profesorul universitar Theodor Hristea; reprezentant de seamă al lingvisticii româneşti din ultima jumătate de secol (m. 2009)
– 1932: S-a născut Cristea Zalu, pianist şi profesor (m. 2008)
– 1933: S-a născut Miron Scorobete, poet şi prozator; redactor şi director adjunct al Studioului de Radioteleviziune Cluj (1970-1983)
– 1934: A murit Paul Zarifopol, eseist şi critic literar (n. 1874)
– 1945: S-a născut Mircea Salomir, fost arbitru de fotbal şi observator federal (m. 2010)
– 1946: S-a născut Nancy Brandes, dirijor, orchestrator, compozitor de muzică uşoară şi actor israelian de origine română; în 1963 a fondat una dintre primele formaţii româneşti de muzică pop (rock) „Roşu şi Negru” – 70 de ani
– 1949: A murit pictorul Gheorghe Petraşcu; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1872)
– 1955: S-a născut dirijorul şi compozitorul Gheorghe Costin
– 1962: S-a născut actriţa de teatru şi film Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat
– 1997: A murit soprana Steliana Calos (n. 1944)
– 2008: A murit artista plastică Eva Cerbu (numele adevărat, Eva Siegler) (n. 1924)
EVENIMENTE EXTERNE
– Auckland: Vizita premierului francez, Manual Valls, în Noua Zeelandă, unde se va întâlni cu premierul neo-zeelandez, John Key, pentru a discuta cooperarea în Pacific
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Muncii””; în anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestări muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă
– „Ziua Mondială a Râsului”, celebrată în prima duminică a lunii mai; sărbătorită prima dată în India, în ultimul deceniu al secolului XX, a fost adoptată apoi în întreaga lume
– 1672: S-a născut Joseph Addison, poet, eseist şi dramaturg englez (m. 1719)
– 1824: S-a născut chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (m. 1904)
– 1825: S-a născut Johann Jakob Balmer, matematician elvețian (m. 1898)
– 1829: S-a născut José de Alencar, jurnalist, avocat, om politic, romancier şi dramaturg brazilian (m. 1877)
– 1852: S-a născut Ramón Y Cajal, biolog şi histolog spaniol; a elaborat teoria neuronului; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi (m. 1934)
– 1873: A murit David Livingstone, explorator şi misionar englez; a întreprins trei expediţii în Africa Centrală şi de Sud; a efectuat prima traversare (1854-1856) a continentului african – din Angola în Mozambic; a descoperit, printre altele, cascada Victoria; a devenit celebru datorită eforturilor deosebite din timpul vieţii şi a luptei sale împotriva sclaviei (n. 1813)
– 1899: S-a născut Jon Leifs, compozitor, pianist şi dirijor islandez (m. 1968)
– 1903: A murit Luigi Arditi, compozitor şi dirijor italian (n. 1822)
– 1904: A murit compozitorul şi dirijorul ceh Antonin Dvořak (n. 1841)
– 1904: A murit Wilhelm His, anatomist şi antropolog german de origine elveţiană; lucrări privind embrionul uman şi morfologia sistemului nervos (n. 1831)
– 1905: S-a născut (la Berlin) Henry Koster (numele la naştere: Herman Kosterlitz), regizor, scenarist şi producător de film american de origine germană; este realizatorul primului film pe ecran lat (cinemascop) – 1953 (m. 1988)
– 1910: A murit Louis Welden Hawkins, pictor francez de naționalitate engleză (n. 1849, la Stuttgart, în Germania)
– 1916: S-a născut (în Quebec, Canada) actorul american de film Glenn Ford (m. 2006) – 100 de ani
– 1917: S-a născut actriţa franceză de film Danielle Darrieux
– 1923: S-a născut romancierul american Joseph Heller (m. 1999)
– 1924: S-a născut regizorul ceh de film Karel Kachyňa (m. 2004)
– 1927: S-a născut dirijorul şi compozitorul israelian Gary Bertini (m. 2005)
– 1929: S-a născut Sir Ralf Dahrendorf, sociolog, economist şi politician german; a reprezentat Germania în Comisia Uniunii Europene; în 1974 s-a stabilit în Marea Britanie, iar în 1993 i s-a acordat un loc în Camera superioară a Parlamentului britanic (m. 2009)
– 1934: A murit chimistul rus Serghei Lebedev, creatorul cauciucului sintetic industrial (n. 1874). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 2 mai 1934
– 1939: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea americană Judy Collins, una dintre interpretele reprezentative ale pop-ului anilor ’60 ai secolului al XX-lea
– 1945: S-a născut Rita (Faye) Coolidge, interpretă americană, câştigătoare a mai multor Premii Grammy. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1944
– 1946: S-a născut regizorul chinez de film John Woo, renumit pentru filmele sale de acţiune, precum „Faţă în faţă” şi „Misiune: Imposibilă 2” – 70 de ani
– 1955: S-a născut Ricky Tognazzi, actor, regizor, scenarist şi producător italian, fiul actorului Ugo Tognazzi
– 1978: A murit Aram Haciaturian, compozitor şi dirijor armean (n. 1903)
– 1982: A murit violistul american de origine scoţiană William Primrose (n. 1903). NOTĂ: Site-ul www.answers.com dă ca an al naşterii 1904
– 1989: A murit Antonio Janigro, violoncelist şi dirijor italian (n. 1918)
– 1994: A murit pilotul brazilian Ayrton Senna, în timpul unei curse de Formula 1 (a Marelui Premiu de la San Marino – circuitul de la Imola) (n. 1960)
– 2000: A murit Steve Reeves, actor şi culturist profesionist american (n. 1926)
– 2010: A murit actriţa americană Helen Wagner; a deţinut recordul Guinness pentru cel mai longeviv rol (peste o jumătate de secol) într-un film de televiziune, pentru interpretarea personajului Nancy Hughes din serialul „As the World Turns” (n. 1918)