Potrivit informaţiilor, 33 de persoane, printre care şi cinci copii, şi-au pierdut viaţa în Pakistan după ce au consumat dulciuri contaminate cu insecticid, au anunţat duminică oficialii pakistanezi. Cele 33 de victime, toate din zona Karor Lal Esal din provincia Punjab, au consumat luna trecută dulciuri şi în scurt timp au ajuns la spital cu simptome de otrăvire. „Numărul celor care au murit din cauza consumului de dulciuri contaminate a ajuns la 33, iar alte 13 victime sunt în continuare spitalizate”, a declarat pentru AFP comandantul poliţiei locale, Muhammad Ali Zia. Potrivit relatărilor, un localnic a cumpărat dulciurile pe 17 aprilie şi le-a împărţit prietenilor şi membrilor familiei sale cu ocazia aniversării strănepotului său. Celebrarea a fost, însă, scurtă, zece persoane pierzându-şi viaţa în aceeaşi zi. Printre cei morţi se numără tatăl sărbătoritului, şase unchi şi o mătuşă. Doi proprietari de cofetării şi doi vânzători au fost arestaţi.
www.breakingnews.com – 1 mai