Gabriel Croitoru va cânta Ceaikovski pe vioara lui Enescu

În decursul ultimelor stagiuni, la începutul lunii MAI, în programul de concerte de la Sala Radio se regăsește un eveniment extraordinar: CONCERTUL REGAL, prezentat de Orchestra Națională Radio în onoarea zilei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România. Vineri,  6 mai (19.00), seara de gală prezentată la Sala Radio va fi onorată, și în acest an, prin participarea unor reprezentanţi ai Familiei Regale a României.

Ca de fiecare dată, Concertul Regal este conceput ca un eveniment deosebit, ce se bucură de prezența unor invitați speciali și propune publicului un repertoriu aparte. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, apreciat la  pupitrul unor importante ansambluri ca Orchestra Radio din Olanda sau Orchestra Filarmonicii din Varşovia, veţi avea şansa de a asculta celebra partitură a lui Ceaikovski, în jurul căreia este construit filmul “Concertul” (regia: Radu Mihăileanu): Concertul în re major pentru vioară şi orchestră.

Considerată una dintre cele mai dificile partituri pentru vioară, ce solicită artistului o mare virtuozitate tehnică, lucrarea va fi interpretată de Gabriel Croitoru, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. Despre concertul lui Ceaikovski, compus imediat după destrămarea unui mariaj scurt și nefericit, se spune că poartă în el tumultul sentimentelor compozitorului, puternica încărcătură emoțională a partiturii fiind evidentă, indiferent de sensul pe care fiecare ascultător îl conferă notelor pe care le ascultă.

În cea de-a doua parte a serii veți asculta Simfonia nr. 4 în la major – Italiana. La fel ca alte creații semnate de Mendelssohn, această simfonie a fost concepută ca urmare a unei ample călătorii în Europa, întreprinsă de acesta între 1829 și 1831. Premiera absolută a avut loc la Londra, la London Philharmonic Society, în 1833, chiar sub bagheta dirijorală a lui Mendelssohn. Seara se va deschide desigur, ca orice eveniment de acest gen dedicat Familiei Regale, cu Imnul regal al României, compus de Eduard Hübsch.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un frumos parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra Naţională din Johannesburg, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players, iar până în anul 2012 Nicolae Moldoveanu a fost şi dirijor al orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.