Morţii ar putea fi „readuşi la viaţă” în cadrul unui proiect epocal

O companie din Statele Unite a obţinut permisiunea etică de a recruta 20 de pacienţi care au fost declaraţi în moarte clinică, în urma unei leziuni traumatice cerebrale, care vor fi folosiţi pentru testarea unui procedeu care are drept scop să readucă la viaţă unele zone ale sistemului lor nervos central. Cercetătorii vor folosi o combinaţie de terapii, care va include injectarea creierului cu celule stem şi un cocktail de peptide, precum şi folosirea unor tehnici laser şi de stimulare neuronală folosite la trezirea pacienţilor din comă. Participanţii la experiment trebuie să fi fost declaraţi în moarte clinică şi să fie ţinuţi în viaţă doar cu ajutorul aparatelor. Ei vor fi monitorizaţi mai multe luni, folosind echipament de imagistică cerebrală în căutarea unor semne de regenerare, în special în sistemul nervos superior care controlează respiraţia independentă şi bătăile inimii. Echipa de specialişti crede că celulele stem cerebrale ar putea fi capabile să-şi şteargă istoria şi să reia de la capăt viaţa, într-un proces similar cu ceea ce se întâmplă în lumea animalelor, cu salamandrele care au capacitatea să-şi regenereze membrele. Proiectul ReAnima a primit aprobarea Institutional Review Board de la Institutele Naţionale de Sănătate din SUA şi din India şi echipa de experţi va începe imediat recrutarea unor pacienţi, iar rezultatele ar putea apărea în primele două sau trei luni de la începrea experimentului.

(www.telegraph.co.uk – 3 mai)