Schimb de ştafetă la comanda trupelor NATO din Europa – Curtis Scaparrotti preia şefia SACEUR, de la generalul Philip Breedlove

Schimb de ştafetă la comanda trupelor NATO din Europa, pe fondul unui tablou în care Alianţa Nord Atlantică a început o acţiune de consolidare a capacităţilor sale militare fără precedent după încheierea Războiului Rece. Generalul american cu patru stele, Curtis Scaparrotti, preia şefia SACEUR de la conaţionalul său, generalul Philip Breedlove, în condiţiile în care tensiunile dintre NATO şi Federaţia Rusă înregistrează noi vârfuri şi Alianţa desfăşoară noi nave pentru stoparea trecerii migranţilor prin Marea Egee. Alexandru Ioan punctează principalele obiective ale noului comandant al trupelor NATO din Europa.
Reporter: Alexandru Ioan – Generalul cu patru stele, Curtis Michael Mike Scaparrotti s-a născut la 5 martie 1956, în Logan, Statul Ohio şi a absolvit Academia Militară a Statelor Unite. Scaparotti care, după serviciul în Afganistan, a condus, până în prezent, trupele americane din Coreea de Sud, devine astfel al 18-lea comandant suprem al Forţelor Alianţei Nord-Atlantice, post strategic inaugurat în 1951 de generalul american Dwight Eisenhower. Ne aflăm într-un moment crucial pentru că Europa se confruntă cu ameninţări şi cu provocări strategice numeroase, a sintetizat situaţia generalul Scaparotti, în cursul audierii sale de către Senatul american, în aprilie. O Rusie în plină recrudescenţă, vrea mai multă putere şi dovedeşte un comportament tot mai agresiv. Terorismul constituie o ameninţare imediată, aşa cum lumea a putut fi martoră în recentele tragedii la Bruxelles, Paris şi Ankara, iar afluxul semnificativ al migranţilor şi refugiaţilor a provocat crize economice demografice şi umanitare care pun la încercare structura socială a Europei – explica el. Analiştii apreciază că noul comandant al trupelor NATO din Europa va trebui să continue linia predecesorului său, generalul Philip Breedlove, spunând şi repetând europenilor că trebuie să facă mai mult pentru a-şi stopa, în cele din urmă, reducerea cheltuielilor pentru apărare. Criza ucraineană din primăvara lui 2014, care durează, în pofida unei încetări a focului, convenite între rebelii proruşi şi Kiev, a pus capăt optimismului occidentalilor de a putea coopera cu Rusia, obligând NATO să se lanseze într-o insistenţă modernă fără prcedent după sfârşitul Războiului Rece, pentru o întărire militară substanţială a Estului. Această poziţie a fost reconfirmată astăzi de noul comandant al trupelor NATO din Europa, la conferinţa de presă care a urmat la Cartierul general al Alianţei de la Mons, în Belgia.
Curtis Scaparrotti: Cred că ar trebui să îi sprijinim pe ucraineni cu tot ceea ce au nevoie, pentru a-şi apăra cu succes teritoriul şi suveranitatea.
Reporter: Noul şef al SACEUR a ţinut să sublinieze că va menţine toate obiectivele strategice stabilite de predecesorul său. Vom analiza situaţia, pentru că avem nevoie să ştim ce arme sunt cele mai bune, ce capacităţi putem folosi, care capabilităţi sunt complementare forţelor noastre şi vom lua cele mai bune decizii – a afirmat Curtis Scaparrotti. O atenţie specială va fi acordată crizei provocate de migraţia în Europa. NATIO şi-a trimis, încă din martie, şase nave de război în Marea Egee, pentru a supraveghea şi intercepta reţelele de traficanţi, operatiune foarte novatoare pentru Alianţă. ” Noi avem un dialog cu UE. Acum câteva zile, am discutat cu miniştrii apărării despre cum NATO şi UE îşi pot coordona foarte bine eforturile împotriva provocărilor din Marea Mediterană, inclusiv dinspre Libia. O parte a acestor preocupări este transformarea operaţiunilor NATO din Mediterana, Active Endeavour, axată pe antiterorism, într-o operaţiune mai largă” – spune Scaparotti. Iată o largă paletă de provocări venite din interese strategice divergente în Est şi în Sud, în faţa noului comandant SACEUR, dar spun analiştii, principala provocare pentru Scaparotti va fi să păstreze unitatea Alianţei, cu atât mai mult cu cât preşedintele rus, Vladimir Putin, caută în mod deliberat să divizeze NATO, aşa cum a remarcat chiar Curtis Scaparotti, care avea ca misiune principală în Coreea de Sud, să îl ţină la respect pe imprevizibilul lider nord-coreean, Kim-Jong-Un.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI