În Bulgaria, pe teritoriul poligonului Novo Selo, au început, luni, exerciţiile internaţionale NATO „Platinum Lion 16-3”, care sunt parte a manevrelor „Black Sea Rotational Force 16.1”, a anunţat serviciul de presă al Ministerului bulgar al Apărării. „Exerciţiile se vor desfăşura în perioada 9-15 mai, cu participarea a 315 militari. Circa 90 din aceştia reprezintă Armata bulgară, 150 sunt din Corpul de Infanterie Marină al SUA , 25 sunt din cadrul Forţelor Armate ale României, 40 – din Marea Britanie şi 11 – din Franţa” – se afirmă într-o declaraţie a ministerului. În timpul exercițiilor militare vor fi exersate operațiuni ofensive și defensive şi trageri de luptă cu arme de calibru mic. De asemenea, în cadrul exerciţiilor NATO vor fi desfăşurate acţiuni cu participarea tancurilor și artileriei.
(www.tass.ru – 9 mai)