Cea de-a 24-a ediţie a Galei Premiilor UNITER şi-a desemnat câştigătorii

Cea de-a 24-a ediţie a Galei Premiilor UNITER şi-a desemnat, aseară, câştigătorii într-un spectacol-maraton desfăşurat la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Premiul pentru cel mai bun spectacol l-a primit trupa Teatrului Naţional Lucian Blaga din Cluj pentru producţia Clasa noastră”.
Mihai Măniuţiu, directorul teatrului: Este o confirmare care se datorează muncii a foarte mulţi oameni. Au fost cel puţin 30 de regizori de toate vârstele care au lucrat cu actorii, actorii au depus un efort imens în ultimii cinci ani. S-a lucrat la foc continuu şi, iată, eu zic că asta este o reuşită importantă pentru Teatrul Naţional din Cluj şi confirmă de asemenea, din punctul meu de vedere, valoarea galelor Uniter. Ele sunt importante pentru comunitatea teatrală din România.
Realizator: Potrivit redactorului nostru, Pompilius Onofrei, Premiul pentru regie i-a fost decernat lui Radu Afrim, iar cei mai buni actori în rol principal au fost desemnaţi , Marian Râlea şi, respectiv, Emilia Dobrin. Piesa „Jucătorul de table” de George Arion, o producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune, a câştigat Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai