Itinerarea expoziţiei „Comorile României” la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu

Comorile Romaniei_MNIR (3)Perioada de prezentare a expoziției „Comorile României” la Muzeul Național al Chinei din Beijing a ajuns la final. Între 28 ianuarie și 8 mai 2016 expoziția a fost admirată de 110.000 de vizitatori.

În cadrul amplului proiect expozițional, coordonat de Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național de Artă al României și organizat în parteneriat cu peste 30 de muzee din țară, sunt prezentate 445 de piese excepționale de patrimoniu. Creații ale marilor civilizații neolitice, din epoca bronzului și fierului, geto-dacice și romane, precum și ale culturii medievale și pre-moderne românești, multe dintre ele unice în lume, obiectele expuse constituie adevărate comori universale.

Comorile Romaniei_MNIR (4)După Beijing, expoziția urmează să fie deschisă în orașul Chengdu, la Muzeul Provinciei Sichuan, în perioada 5 iunie – 5 august 2016.

Prezentarea expoziției „Comorile României” în Republica Populară Chineză constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre guvernele celor două țări pe anii 2013-2016, semnat la București, în noiembrie 2012.

În același timp, colectivul de specialiști al Muzeului Național de Istorie a României pregătește în țară expoziția în oglindă „România. Civilizații suprapuse” ce va reuni artefacte arheologice și istorice de primă importanță din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și ale altor muzee românești.

Comorile Romaniei_MNIR (7)Adevărate capodopere aparținând patrimoniul național, aceste obiecte stau mărturie cu privire la numeroasele civilizații care s-au succedat de-a lungul timpului în cuprinsul spațiului actual al României, loc de convergență culturală. Expoziția va fi însoțită de un catalog bilingv (în limbile română și engleză), bogat ilustrat.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Secţia Relaţii cu Publicul
Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; Tel/Fax: 021. 313.19.25

E-mail: pr.mnir@gmail.com

http://www.mnir.ro,

http://www.facebook.com/MNIRpage,

http://twitter.com/MNIR_,

http://instagram.com/mnirpage