Scutul antirachetă de la Deveselu este operaţional

Scutul antirachetă de la Deveselu este, de astăzi, operaţional. El a fost inaugurat în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a premierului Dacian Cioloş şi a altor oficialităţi din ţară şi din străinătate. Prin sistemul amplasat în sudul teritoriului său, România contribuie la creşterea capacităţii de apărare colectivă a Alianţei Nord-Atlantice, au subliniat toţi cei care au vorbit la acest eveniment de importanţă internaţională. Alin Şerbănescu a asistat la inaugurare şi relatează.

Reporter: Facilitatea americană de la Deveselu, partea sistemului antirachetă Aegis Ashore, reprezintă o componentă strict defensivă – au dat asigurări toţi oficialii români şi străini, prezenţi la ceremonia de inaugurare. Baza terestră din România este pregătită să intercepteze doar rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, cum sunt cele testate recent de Iran. Astfel facilitatea de la Deveselu nu poate pune probleme Federaţiei Ruse ale cărei rachete balistice intercontinentale au o rază lungă de acţiune – a explicat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Componenta scutului antirachetă, construită la Deveselu, demonstrează încă o dată că România este un aliat de încredere al Statelor Unite şi al NATO. Operaţionalizarea bazei de la Deveselu reprezintă doar încă un exemplu în ceea ce priveşte seriozitatea României în relaţia cu aliaţii săi – a declarat secretarul adjunct al Departamentului american al Apărării, Robert Work.

Robert Work: Trupele române şi cele aliate au luptat alături în bătălii grele, precum în Irak şi în Afganistan. Soldaţii români şi americani au reprezentat cu mândrie forţele aliate în aceste zone. Au patrulat împreună în deşert şi pe munţi şi au luptat alături în bătălii memorabile. Aş dori să vă spun ce zicea generalul John Danford, cunoscut ca John luptătorul. Implicarea, hotărârea şi camaraderia soldaţilor români este bine cunoscută de militarii americani. Curajul, profesionalismul şi capacitatea de luptă au lăsat o impresie de neuitat tuturopr soldaţilor americani care au avut norocul să lupte alături de ei.

Reporter: Componenta antirachetă, inaugurată astăzi la Deveselu, nu dispune de încărcături nucleare ori balistice, iar contracararea unor eventuale atacuri venite dinspre Orientul Mijlociu va fi realizată folosind forţa cinetică a interceptărilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 mai

*

Sistemul de apărare amplasat în România este menit să protejeze împotriva unor ameninţări din afara spaţiului euroatlantic

Scutul antirachetă de la Deveselu are un caracter defensiv şi nu reprezintă o ameninţare pentru Federaţia Rusă, au subliniat preşedintele României, Klaus Iohannis, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă comună susţinută la Palatul Cotroceni. Jens Stoltenberg a amintit că sistemul de apărare amplasat în sudul României este menit să protejeze împotriva unor ameninţări din afara spaţiului euroatlantic.

Jens Stoltenberg: NATO consideră că nu este nicio contradicţie între o apărare puternică, un comportament ferm şi predictibil al Alianţei şi încercarea de a avea un dialog cu Rusia, transparenţa şi reducerea riscurilor, pentru că vedem cum prezenţa militară crescută de-a lungul graniţelor NATO creşte şi riscurile de accidente şi incidente.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -12 mai