Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Universitatea Tehnică a Moldovei sprijină iniţiativa Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău de a organiza, în perioada 21-22 mai, proiectul cultural-artistic „Spectacolul cărţii, spectacolul lumii” la Chişinău.
Sâmbătă, 21 mai 2016, pe scena Teatrului Republican „Luceafărul” din Chişinău, va avea loc „Spectacolul cărţii, spectacolul lumii – Omar Khayyām”, eveniment imaginat şi realizat de Gheorghe Geo Popa, cu participarea muzicianului iranian Amir Heidarkhodaee, a traducătorului român din persană Gheorghe Iorga, a actorului Geo Popa şi a dansatorilor Cristian Osoloş şi Bianca Bor.
Duminică, 22 mai 2016, ora 11.00, la Casa Scriitorilor, va avea loc o sesiune de dezbateri, cu tema „Rolul şi locul literaturii române în literatura universală”, cu precădere al traducerii din şi în limba română, în prezenţa traducătorului român din limba persană, prof. dr. Gheorghe Iorga, a lect. univ.dr. Adrian Jicu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi a directorului general al Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău, Gheorghe Geo Popa.
Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău şi co-finanţat de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Bacău.
Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: SIF Moldova S.A. şi S.C. Vanel Exim S.R.L. Bacău.