La Bruxelles, săptămâna viitoare reuniunea şefilor de state majore din ţările UE discută strategia globală a Uniunii şi cooperarea cu NATO, iar Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne va discuta aplicarea declaraţiei UE-Turcia.
Comitetul Militar al UE, alcătuit din şefii de Stat Major, va avea o reuniune importantă marţi, unde aceştia vor analiza strategia globală a UE pentru anii următori. Tema va fi pe agenda summitului dim iunie. Comitetul Militar va lua în discuţie şi stadiul operaţiunilor militare de supraveghere şi antrenament ale UE şi va discuta într-o sesiune separată cu partenerii din Georgia, Republica Moldova, Albania, Muntenegru şi Serbia. La final va fi discutată cooperarea UE-NATO, temă ce se va regăsi a doua zi miercuri şi în cadru reuniunii Comitetului Militar al NATO. Generalul Petr Pavel, preşedintele Comitetului Militar al NATO, va prezida reuniunea de la Cartierul Alianţei care va avea în prim-plan implementarea forţei de reacţie rapidă a NATO şi adaptarea Alianţei la provocările de securitate. Reuniunea o precede pe cea de două zile de joia şi vinerea viitoare de la Cartierul Alianţei a miniştrilor de externe ai statelor membre NATO. Tot la Bruxelles are loc săptămâna viitoare, vineri, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne. Miniştrii europeni vor discuta criza imigraţiei, politica de vize UE pe fondul acordului cu Turcia. Aşa cum ştim, liderii europeni cer Ankarei în schibul liberalizării vizelor anumite criterii, printre care şi modificarea legii împotriva terorismului. Ankara refuză, iar acordul UE-Turcia riscă să nu se mai aplice în privinţa opririi de către Turcia a fluxului mare de imigranţi spre spaţiul comunitar. Liderii europeni doresc revenirea la Spaţiul Schengen cât mai curând posibil care se poate îndeplini – spun ei – numai prin securizarea frontierelor externe ale UE, temă ca va fi analizată şi de Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 mai)