Luni, la New York, va avea loc sesiunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată situaţiei din Kosovo, la care Serbia va fi reprezentată de prim-vicepremierul și ministru de externe, Ivica Dacic. În cadrul acestei sesiuni se va discuta raportul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cu privire la activitatea UNMIK și situația din Kosovo în perioada ultimelor trei luni. Acest raport va fi prezentat de șeful UNMIK, Zahir Tanin. Conform MAE al Serbiei, Dacic se va referi la Raportul secretarului general al ONU și va exprima evaluarea Serbiei a situației actuale din Kosovo-Metohija, precum şi activitatea UNMIK.
De asemenea, va participa la dezbateri şi ambasadorul Kosovo în SUA, Vlora Citaku. În raportul său Ban Ki-moon și-a exprimat îngrijorarea față de punerea lentă în aplicare a celor convenite în cadrul dialogului dintre Belgrad și Pristina în ultimul an. Raportul acoperă perioada cuprinsă între 16 ianuarie și 15 aprilie a acestui an şi el a apreciat că în Kosovo rămân încă multe de făcut pentru a se promova o mai mare toleranță și reconcilierea între comunități, asigurarea protecției drepturilor minorităților, precum și cu privire la modul de a facilita întoarcerea persoanelor strămutate, susținerea drepturilor de proprietate și de protecție a tradițiilor religioase. Secretarul general a salutat, după cum a afirmat el, angajamentul președintelui și premierului Kosovo în procesul de normalizare a relațiilor dintre Belgrad și Pristina și în realizarea punerii în aplicare integrală a acordurilor convenite până acum, în special înființarea Uniunii Comunităților Sârbe, dar a remarcat că este lent ritmul de punere în aplicare a a cestor acorduri, scrie pe site-ul web al ONU.
Pe lângă Raportul secretarului general al ONU a fost făcută public şi Anexa Raportului înaltului reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Federica Mogherini privind funcționarea EULEX în aceeași perioadă.
www.tanjug.rs – 16 mai