Muzeele din întreaga lume îşi sărbătoresc ziua, în fiecare an, pe 18 mai. Dincolo de manifestările organizate oficial, simpozioane, conferinţe, expoziţii, dezbateri şi mult aşteptata „Noapte a muzeelor”, în care publicul are acces liber în instituţiile participante, aceste depozitare de cultură şi civilizaţie au propriile poveşti ce merită rememorate. Primele muzee din lume s-au constituit din colecţiile private ale unor persoane sau familii bogate, mai degrabă ca un fel de cabinete de curiozităţi. Cel mai vechi muzeu atestat documentar este considerat cel construit de o prinţesă babiloniană, Ennigaldi, în urmă cu circa 2.500 de ani. În 1925, arheologul Leonard Woolley a descoperit o colecţie de artefacte rare, în timp ce excava la un palat. Piesele erau din mai multe locuri şi epoci, dar erau organizate şi etichetate. Woolley descoperise primul muzeu din lume, Ennigaldi-Nanna, localizat în statul Ur, la aproximativ 150 de metri sud-est de celebrul Zigurat. 
Etimologic, termenul ‘muzeu’ provine din latinescul ‘museum’, preluat din grecescul ‘mouseion’, un loc sau templu consacrat muzelor, divinităţi ale artelor. Astfel este denumit primul «muzeu» construit în jurul anului 280 î.Hr., la Alexandria, de Ptolemeu I, pentru a servi ca sanctuar şi foaier de activităţi intelectuale. În Evul Mediu, a luat avânt fenomenul colecţiilor, care vor duce, mai târziu, odată cu înteţirea expediţiilor de explorare, la configurarea galeriilor şi cabinetelor de artefacte rare. Unele dintre cele mai vechi muzee s-au deschis în Italia, în Renaştere, apoi la Basel, în Elveţia, şi la Oxford, în Anglia, majoritatea datând, însă, din secolul al XVIII-lea. Primele muzee erau adesea accesibile numai celor din clasele medii sau superioare, deoarece exista temerea că mulţimile ar fi stricat exponatele.
Muzeele Capitoline, cea mai veche colecţie de artă din lume, îşi au originea în 1471, când Papa Sixtus al IV-lea a donat populaţiei Romei importante sculpturi antice. Muzeele Capitoline grupează muzee de artă şi arheologie, în Piazza del Campidoglio, pe colina Capitolină, la Roma. Cele trei clădiri principale sunt Palazzo Senatorio, construit în secolul al XII-lea şi modificat după proiectele lui Michelangelo, Palazzo dei Conservatori, ridicat la jumătatea secolului XVI şi redefinit tot de Michelangelo, şi Palazzo Nuovo, datând din secolul XVII. 
Muzeele Vaticane, pe locul al doilea ca vechime, în lume, au luat naştere odată cu expunerea pentru public a grupului statuar Laocoon, în 1506, graţie Papei Iuliu al II-lea. Situate în interiorul Vaticanului, ele adăpostesc opere de artă din imensa colecţie constituită de Biserica Romano-Catolică, de-a lungul secolelor, incluzând unele dintre cele mai cunsocute sculpturi clasice şi cele mai importante capodopere ale Renaşterii.
Galeriile Uffizi, de la Florenţa, au luat naştere dintr-o colecţie de artă, în secolul al XV-lea, la iniţiativa lui Cosimo de Medici, lăsată apoi moştenire de ultimul descendent al Casei de Medici „populaţiei Toscanei şi tuturor naţiunilor”. Palatul Uffizi (1560-1581) a fost proiectat de pictorul şi arhitectul renascentist Giorgio Vasari, iar etajele au fost deschise publicului, ca muzeu, în 1769 de Împăratul Leopold al II-lea, al Sfântului Imperiu Roman. Azi, galeriile sunt între cele mai renumite din lume, găzduind capodopere ale artei universale.
Muzeul Ashmolean din Oxford este considerat cel mai vechi muzeu universitar din lume. A fost înfiinţat în cadrul Universităţii Oxford, dobândind în 1677 prima sa colecţie, cabinetul de curiozităţi al lui Elias Ashmole, un britanic anticar, politician, astrolog şi iniţiat în alchimie. Colecţia includea monede antice, cărţi, gravuri, specimene geologice şi zoologice – unul dintre ele, ultima pasăre Dodo văzută în Europa. Dar pasărea Dodo împăiată a fost atât de mâncată de molii, încât au mai rămas din ea numai capul şi o gheară. Astăzi, muzeul găzduieşte manuscrise biblice, desene de Leonardo da Vinci, Rafael şi Michelangelo, acuarele de Turner, şi un veşmânt ceremonial al lui Lawrence al Arabiei. 
British Museum din Londra, între cele mai vechi muzee din lume şi primul muzeu naţional public, a fost fondat în 1753, şi deschis publicului în 1759, pe baza colecţiei personale a medicului şi colecţionarului Sir Hans Sloane. Între artefactele expuse în cele 94 de galerii, provenite de pe toate continentele, ilustrând şi documentând istoria culturii umane de la începuturile sale până în prezent, figurează şi un fragment din Columna lui Traian. Una dintrele piesele de mare valoare este Piatra din Rosetta, o stelă egipteană datând din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, cu prima traducere cunoscută de hieroglife – savanţii au avut nevoie de 20 de ani pentru a descifra inscripţiile.
Kunstmuseum din Basel găzduieşte cea mai mare şi una dintre cele mai semnificative colecţii de artă din Elveţia şi este listat ca sit de patrimoniu de importanţă naţională. Este un soi de „descendent” al Cabinetului Amerbach, o colecţie de lucrări de Hans Holbein, achiziţionate de oraşul Basel, în 1661, constituind primul muzeu deţinut de municipalitate.
În Franţa, primul muzeu deschis publicului a fost Luvrul, la Paris, în 1793, în timpul Revoluţiei Franceze, care a permis, pentru prima dată, accesul liber la fostele colecţii regale, pentru toate categoriile sociale. După ce Napoleon a fost învins, multe dintre comorile acumulate de el au revenit, treptat, la proprietarii lor. Planul lui nu a fost pe deplin realizat, dar conceptul unui muzeu ca agent de fervoare naţionalistă a avut o influenţă profundă în toată Europa. Unul dintre cele mai mari muzee din lume, cel mai vizitat muzeu de artă şi monument istoric, Luvrul este un punct de reper al Parisului. Emblema muzeului este Gioconda lui Leonardo da Vinci, ajunsă aici după multe peripeţii. Tabloul a fost expus, mai întâi, la Palatul Fontainebleau, apoi la Versailles, abia mai târziu la Luvru. În august 1911, s-a constat dispariţia tabloului din muzeu, iar poetul Guillaume Apollinaire a fost suspectat de furt, alături de Pablo Picasso. Apoi, s-a descoperit că un angajat italian al muzeului Luvru îl furase, pentru a-l vinde unui negustor de artă din Florenţa. Recuperat, tabloul a fost expus în oraşe italiene, revenind în 1913 la Luvru.
O copie a celebrului tablou a fost descoperită la Muzeul Prado, pictată, se pare, în secolul al XVI-lea, de unul din discipolii lui Leonardo. Muzeul Prado din Madrid a fost fondat în 1785 de Carol al III-lea al Spaniei şi deschis publicului în 1819. Superba galerie de tablouri (8.600 de picturi) este factorul care conferă muzeului renumele internaţional. Indiscutabil, la Prado se află cele mai mari colecţii ale artiştilor spanioli Diego Velázquez şi Francisco Goya, dar şi ale lui Hieronymus Bosch, favorit al Regelui Filip al II-lea al Spaniei.
În inima Imperiului Austro-Ungar, la Viena, colecţiile imperiale au fost aranjate ca muzeu naţional, muzee regionale creându-se la Graz, Innsbruck şi Salzburg, în perioada 1811-1834. Palatele Belvedere ale regilor habsburgi, de la Viena, s-au deschis cu o colecţie de artă în 1781. În palatul în care a locuit Prinţul Eugeniu de Savoia se găseşte Muzeul Austriac de Artă Barocă, în celălalt palat, Galeria Austrică de Artă, căminul celei mai mari colecţii de picturi semnate de Gustav Klimt.
O contribuţie la înfiinţarea muzeelor, la începutul secolului al XIX-lea a fost adusă de dezvoltarea conştiinţei naţionale, în special la popoarele Europei Centrale. La Praga, colecţiile de istorie naturală ale conţilor de Sternberg şi alte familii nobile s-au grupat într-un muzeu deschis, în 1823, cu intenţia de a promova identitatea naţională.Muzeul de Istorie şi Navigaţie de la Riga este cel mai vechi din Letonia şi din ţările baltice, deschis în 1773 de consiliului oraşului, ca Himsel Museum, după colecţiile aparţinând lui Nikolaus von Himsel (1729–1764), un medic din Riga. Muzeul Naţional Brukenthal, cel mai vechi din România, constituit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, la Sibiu, din colecţia de picturi aparţinând lui Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al Transilvaniei, a fost deschis oficial publicului în 1817. Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a fost fondat în 1764 de Ecaterina cea Mare a Rusiei şi deschis publicului din 1852. Include peste trei milioane de opere de artă şi artefacte ale culturii mondiale. Între acestea se numără o imensă cupă de secol XIX, numită Kolivan, cântărind 19 tone, care este supranumită ‘Ţarina Vazelor’.
Muzeele americane s-au alăturat, în cele din urmă, muzeelor europene, ca centre de vârf în producerea de noi cunoştinţe în domeniile lor de interes. Muzeul Societăţii Filosofice Americane din Philadelphia datează din 1743, fiind precursorul celor mai vechi muzee din SUA, iar Muzeul Charleston, din sudul SUA, recunoscut de American Alliance of Museums ca primul muzeu din America, a fost creat în 1773. În America de Sud, o serie de muzee naţionale îşi au originea la începutul secolului al XIX-lea: Muzeul argentinian de Ştiinţe Naturale Bernardino Rivadavia din Buenos Aires a fost fondat în 1812; Muzeul Naţional al Braziliei, de la Rio de Janeiro, îşi are originea, în 1818, într-o selecţie de picturi deţinute de Ioan al VI-lea, regele exilat al Portugaliei, fiind prima instituţie ştiinţifică şi cel mai mare muzeu de istorie naturală şi antropologie din America Latină. Muzeul Indian din Calcutta este cel mai vechi din India, datând din 1814, iar Casa Tagore, construită în 1784, găzduieşte astăzi un muzeu despre viaţa şi activitatea marelui scriitor, aflându-se în custodia Universităţii Rabindra Bharati. 
În Africa, la Cairo, Muzeul de antichităţi egiptene, sau Muzeul Egiptean, a fost înfiinţat în 1858, expunând artefacte de la ultimele două dinastii din Egiptul Antic, obiecte din mormintele faraonilor, precum şi din Valea Regilor.
O perioadă intensă de construcţie de muzee a urmat începând cu finele secolului al XIX-lea şi a continuat efervescent în secolul XX, numit de specialişti şi „era muzeelor”, iar secolul actual e intens marcat de provocarea digitală. Poate că, în viitor, muzeele reale vor fi „acele locuri unde Timpul se transformă în Spaţiu”, aşa cum scria în al său roman „Muzeul inocenţei” Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
Cristina Zaharia
