Sinead O”Connor dată dispărută la Chicago

GTY_sinead_oconnor_jef_140815_16x9_608Cântăreaţa irlandeză Sinead O’Connor, care a ameninţat că se va sinucide, era dată dispărută luni, după ce plecase la o plimbare cu bicicleta şi era căutată de poliţie în zona oraşului Chicago. Departamentul Poliţiei din Wilmette, statul Illinois, a indicat într-un comunicat că «încearcă să afle dacă Sinead O’Connor este bine», relatează site-ul TMZ şi mai multe surse media americane. Cântăreaţa, în vârstă de 49 de ani, «ar fi părăsit Wilmette pentru o plimbare cu bicicleta duminică, la ora 6:00, şi nu s-a mai întors», afirmă poliţia locală, care fusese alertată de o persoană apropiată artistei. Cântăreaţa a publicat recent pe Facebook mai multe mesaje îngrijorătoare. În ultima ei postare, datată duminică, 15 mai, Sinead O’Connor, care duce o adevărată bătălie juridică pentru a-şi menţine custodia copiilor săi, pare să-i fi cerut fiului ei să se ducă la tribunal marţi pentru a obţine custodia fratelui lui. În noiembrie 2015, vedeta provocase îngrijorarea fanilor săi, după ce anunţase pe reţeaua socială că ar fi încercat să se sinucidă cu o supradoză de droguri şi medicamente. Ceva mai recent, cântăreaţa irlandeză îl acuzase pe artistul de comedie american Arsenio Hall că i-ar fi furnizat droguri lui Prince ani întregi. Prince, decedat subit pe 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani, a fost şi autorul celui mai cunoscut cântec al artistei, «Nothing Compares 2 U». Nu se ştie motivul pentru care cântăreaţa irlandeză se află într-un sejur în Statele Unite, dar ea afirmase cu puţin timp în urmă, tot pe Facebook, că intenţionează să meargă să protesteze în Carolina de Nord împotriva unei controversate legi a acestui stat asupra toaletelor pentru transsexuali.

(www.liberation.fr – 17 mai)