O nouă întâlnire va avea loc între reprezentanţii Regiei de Termoficare din Capitală (RADET) şi societatea Electrocentrale Bucureşti(ELCEN), pentru a găsi soluţii astfel încât activitatea să continue şi bucureştenii să nu fie afectaţi. Potrivit datelor oferite de ELCEN, Regia achită cu mare întârziere energia livrată şi în momentul de faţă a acumulat o datorie de peste 3,6 miliarde de lei. ELCEN spune că responsabilitatea este a Primăriei, care trebuie să găsească o cale să-şi reducă restanţele pe care le are la RADET, căreia nu îi achită complet subvenţiile. O altă problemă – spune şi directorul general al RADET, Valentin Viţălariu – este că datoriile istorice nu se vor putea stinge atât timp cât legea cere achitarea penalităţilor înaintea datoriei de bază.
Valentin Viţălariu: „Noi suntem cu propriri succesive de 100% cam de un an şi ceva. Efectele directe sunt că în clipa de faţă, cu chiu cu vai, se poat da salariile, dar menirea mea nu este să vin şi să dau salariile oamenilor, menirea mea este să dau căldură bucureştenilor. Toate aceste datorii care se îndreaptă către noi sunt datorii istorice. În clipa în care ai o datorie şi legea spune plăteşti întâi penalităţi şi apoi datoria, datoria nu se va stinge niciodată”.
Aproximativ 700 de angajaţi ai RADET Bucureşti au protestat ieri în faţa guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, iar reviziile sunt blocate din cauză că ELCEN a impus o poprire de 100% pe conturile regiei. ELCEN susţine, însă, într-un comunicat, că a ridicat această poprire. După-amiază, conducerea regiei şi liderul sindical au intrat la discuţii la guvern. Dar protestele angajaţilor RADET vor continua şi astăzi, după cum ne-a informat redactorul RRA Atena Teognoste.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 mai)