Patru bombe care au explodat în Bagdad au provocat moartea a cel puţin 69 de persoane, au declarat surse medicale, în ultimul din o serie de atacuri care au avut loc în capitala irakiană. Medici irakieni au declarat că în total peste 100 de civili au fost răniţi în atacurile de marţi, care au vizat trei pieţe şi un restaurant. Trei bombe au explodat în cartiere predominant musulman şiite, în timp ce o alta a explodat într-o zonă mixtă şiită-sunită. Aşa numita grupare jihadistă sunită Statul Islamic (SI), care controlează anumite regiuni din nordul şi vestul Irakului şi îi consideră eretici pe şiiţi, a revendicat două dintre atacuri.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 mai)