OMS avertizează că virusul Zika ar putea afecta în această vară unele zone din Europa

Organizaţia Mondială a Sanătăţii (OMS) a avertizat că virusul Zika s-ar putea răspândi în mai multe zone ale Europei în această vară. Virusul, care este transmis prin ţânţari, poate genera grave malformaţii fătului. Până acum nu au fost raportate în Europa cazuri de infecţie cu virusul Zika, dar pe măsură ce se apropie vara şi temperaturile cresc, ţările în care trăieşte ţânţarul Aedes, purtătorul virusului Zika, devin potenţiale ţinte pentru o epidemie de infecţie. OMS a precizat că Madeira, Rusia şi Georgia sunt ţări unde este foarte posibil să existe cazuri locale de transmitere. Alte state unde s-ar putea înregistra cazuri de infecţie cu virusul Zika includ Franţa, Spania, Grecia şi Italia. OMS a declarat că nu va emite niciun fel de alertă de călătorie, pentru că cele mai multe dintre statele cu risc sunt bine pregătite şi pot face faţă rapid şi eficient oricărui caz de infecţie poate apărea, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 mai