Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că s-a dat startul la reformele necesare pentru aderarea Ucrainei la NATO. În Ucraina a debutat ‘perestroika’ sectorului apărării şi securităţii pentru aderarea la NATO, a declarat preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, în cadrul reuniunii Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina. În cadrul reuniunii Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din Ucraina au fost examinate strategia naţională de apărare şi aspecte legate de realizarea programului naţional de apărare.
Potrivit declaraţiilor lui Poroşenko, elaborarea programului naţional de apărare a fost pregătit prin participarea experţilor NATO şi cei ai Şcolii Navale de Studii Postuniversitare din SUA. „Participarea experţilor Alianţei şi a unor reprezentanţi ai statelor membre este firească şi oportună”, a declarat Petro Poroşenko, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. „Respectivul proiect este un început practic al unei restructurări reale a sectorului apărării şi securităţii în ceea ce priveşte aderarea la NATO, ceea ce nu înseamnă însă că în momentul de faţă se va lua decizia de admitere a Ucrainei în NATO. Indiscutabil, ne menţinem în sfera angajamentelor noastre internaţionale asumate: Rubiconul pe care îl au de trecut Forţele Armate Ucrainene şi sectorul apărării şi securităţii pentru un transfer sub standardele NATO”, a declarat liderul de la Kiev.
www.russian.rt.com