Observatorul Astronomic al Universităţii „Stefan cel Mare” organizează, astăzi, între orele 16:00 şi 24:00, evenimentul „Noaptea muzeelor”. Cu această ocazie, publicul va putea participa la programe de planetariu, observaţii astronomice în turn şi pe terasa de observaţii, prezentări de instrumente astronomice, dezbateri pe teme de astronomie sau ateliere de pictură. Intrarea la observator este liberă. Muzeul Bucovinei din Suceava va marca şi anul acesta ”Noaptea muzeelor” cu manifestări culturale care se vor desfăşura în Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Hanul Domnesc şi Muzeul de Ştiinţele ale Naturii.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 mai