Noile indemnizaţii mărite pentru mame vor intra în vigoare de la 1 iulie, aşa cum prevede legea – a dat asigurări ministrul muncii, Dragoş Pâlsaru, într-un interviu pentru ProTv, şi se vor aplica inclusiv mamelor care s-au întors la serviciu ori sunt în concediu fără plată. Ministrul muncii a mai anunţat că va pune în dezbatere publică normele de aplicare săptămâna viitoare. Potrivit legii promulgate recent de preşedintele Klaus Iohannis, de la 1 iulie, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului va fi de 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni lucrate în ultimii 2 ani. Nu va mai exista o limită maximă. Iar mamele care decid să se întoarcă mai devreme la locul de muncă pot primi, în anumite condiţii, stimulente până când copilul împlineşte 3 ani.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai