Comisia parlamentară de control a activităţii SRI cere conducerii instituţiei informaţii în cazul Hexi Pharma

Comisia parlamentară de control a activităţii SRI i-a trimis o scrisoare conducerii acestei instituţii în care solicită informaţii în cazul Hexi Pharma şi spune că aşteaptă un răspuns până cel mai târziu mâine. Senatorul UDMR, Verestoy Attila, a precizat că în dosarul dezinfectanţilor diluaţi SRI a furnizat suficiente informaţii către beneficiarii legali, care trebuie să se pronunţe în acest caz.
În legătură cu accidentul patronului firmei Hexi Pharma, senatorul Verestoy Attila a declarat că SRI nu are atribuţii în acţiuni ale Procuraturii sau ale Poliţiei, transmite redactorul Amalia Bojescu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai)