Aeronava care o transportă pe aviatoarea ucraineană Nadia Savcenko urmează să ajungă în curând la Kiev

Avionul prezidenţial ucrainean la bordul căruia se află aviatoarea Nadia Savcenko urmează să aterizeze pe aeroportul Borispil din Kiev miercuri, în jurul orei 14:43 – a declarat pentru „Ukrainska Pravda” o sursă apropiată acestui caz. Informaţia respectivă a fost confirmată şi de către parlamentarul ucrainean Igor Luțenko, membru al partidului Batkivşcina, din care face parte şi aviatoarea condamnată în Rusia la 22 de ani de închisoare, pentru complicitate de uciderea a doi jurnalişti ruşi în conflictul din Donbas. Anterior, Reuters anunţase că avionul președintelui Ucrainei, cu Nadia Savcenko la bord, a zburat spre Kiev din oraşul rus Rostov-pe-Don, unde a avut loc un schimb de prizonieri între părţile rusă şi ucraineană. De asemenea, miercuri dimineaţă, în presă au apărut informaţii potrivit cărora preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, i-ar fi graţiat pe ofiţerii ruşi Evgheni Erofeev și Aleksandr Aleksandrov, condamnaţi pentru terorism de către un tribunal din Ucraina. Jurnaliştii postului „Russia Today” au anunţat că un avion cu Aleksandrov și Erofeev la bord a plecat miercuri dimineaţă spre Moscova, deşi autorităţile ucrainene nu au confirmat graţierea celor doi ofiţeri şi nici revenirea în ţară a aviatoarei Nadia Savcenko. Pe de altă parte, Administraţia Prezidenţială de la Kiev a anunţat că preşedintele Petro Poroșenko urmează să facă o declarație de presă miercuri, la ora 15:15 (cel mai probabil, după aterizarea avionului care o trasnportă pe Savcenko la Kiev, n.red).

www.pravda.com.ua – 25 mai