Declaraţii ale premierului Dacian Cioloş la Gala Premiilor revistei Capital

 Premierul Dacian Cioloş a anunţat că în următoarele săptămâni va pune pe masa reprezentanţilor societăţii o viziune de dezvoltare economică şi a adăugat că există câteva proiecte care au rezultat în urma consultărilor cu mediul de afaceri. Prezent în această seară la Gala Premiilor revistei Capital, Dacian Cioloş a mai spus că guvernul va acţiona pentru o schimbare durabilă, nu ca să obţină rezultate pentru imagine, în pofida criticilor potrivit cărora executivul nu ar lucra în interesul românilor şi nu ar performa. „De asta am şi acţionat încă de la început prin intermediul unor măsuri care să ducă la tranşparenţă, transparenţa deciziilor pe care le luăm, a modului în care cheltuim banii, predictibilitate în procesul decizional şi de aici începând să mergem cât mai mult spre eficienţă” – a precizat Dacian Cioloş.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai