Aproximativ 1.000 de elevi din şcoli de masă şi speciale au concurat împreună, astăzi, în cadrul competiţiei speciale „Campioni speciali”. Desfăşurată în Parcul Naţional din Bucureşti şi ajunsă la a noua ediţie, competiţia a urmărit promovarea calităţilor sportive ale copiilor cu dizabilităţi – care nu au acces la sportul de performanţă şi determinarea unui număr cât mai mare de elevi să practice un sport. Ediţia din acest an a fost organizată de Liceul Tehnic Special nr. 3, care a participat cu întregul efectivul de elevi, adică, 250 de copii cu nevoi speciale – a declarat pentru RRA directorul liceului, Claudiu Cosmin Costache.
Claudiu Cosmin Costache: Copiii noştri sunt copii cu deficienţe de auz şi deficienţe asociate. Unii dintre ei au şi tetrapareză spastică şi alte deficienţe, chiar şi cu note autiste.
Reporter: Astăzi în Parcul Naţional sunt toţi campioni speciali.
Claudiu Cosmin Costache: Şi merită acest lucru pentru că este o competiţie care se organizează doar o dată pe an pentru ei. Alături de copiii, care sunt cu nevoi speciale, sunt invitaţi să participe şi copiii din învăţământul de masă tocmai pentru a-i cunoşte, pentru a le cunoaşte problemele şi în felul acesta să nu mai fie marginalizaţi şi să intre într-o comunicare şi cu ei.
Realizator: Probele competiţiei au fost: atletism, tenis de masă, mini-fotbal şi o probă la alegere între step aerobic, pantomimă, teatru, dans sportiv, popular, modern sau de societate – precizează reporterul Marilena Frâncu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai