Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul face o incursiune inedită în lumea celor mici. Când? Sâmbătă, 28 mai 2016, de la ora 14:00. De ce? Organizăm un eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului. Cât durează? Timp de două ore, atât copiii înscriși la cursurile de limbă română, cât și cei din comunitatea română, proveniți din familii mixte, sunt liberi să ia parte, cu mic, cu mare, la o serie de activități amuzante, dar și educative, sub îndumarea profesoarei de limba română, Andreea Vlad.
Joaca se va desfășura în aer liber, în curtea interioară a institutului, și aduce cu sine: concursuri, ghicitori, desene pe asfalt cu tema zilei, rebusuri etc. Elevii cursurilor de limbă română pentru copii pregătesc un moment artistic cu marionete ”Limba română ca o poveste”. Tot în aceeași zi, Galina Yarbil, absolventă a Școlii de Artă din Chișinău, Studiul Ansamblului Academic de dans popular ,,Joc” îi va introduce pe tinerii musafiri în tainele dansului popular românesc.
La finalul peterecerii inedite, cu scopul de a îi educa în spiritul responsabilității față de natură și mediul înconjurător, copiii vor planta flori în grădină pe care vor prinde câte un mesaj în limba română.