Este pentru a cincea oară consecutiv când Institutul Cultural Român de la Madrid și Centrul Național al Cărții participă, cu stand propriu, la cel mai important târg de carte din capitala Spaniei, care se desfăşoară în Parcul Retiro.
Ediţia aniversară de anul acest va fi organizată în perioada 27 mai – 12 iunie şi marchează 75 de ani de la prima ediţie a acestui târg care reprezintă locul de întâlnire al cititorilor cu autorii preferaţi cu care pot discuta în cadrul sesiunilor de autografe, al meselor rotunde sau în cadrul lansărilor de carte care se desfăşoară pe parcursul întregului târg, atât în pavilionul de activităţi cât şi la standurile de carte.
Pe parcursul a 17 zile, târgul reuneşte367 de standuri şi 479 de expozanţi, în marea lor majoritate librării și editori, care promovează cartea, lectura, activitatea editorilor şi instituţiilor care se dedică editării, distribuţiei şi vânzării de carte, pe aleea principală a celui mai mare parc situat în centrul Madridului. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 27 mai şi se va desfăşura în prezenţa Maiestăţii Sale regina Letizia a Spaniei.
Ţara invitată de anul acesta va fi Franţa, care va prezenta un program de activităţi centrate pe problemele mediteraneene, frontiere, migraţii şi refugiaţi. Totodată, programul de activităţi va celebra cel de-al patrulea centenar de la moartea lui Miguel de Cervantes.
În acest cadru natural în care lectura, cartea și scriitorii sunt actorii principali, ICR Madrid va prezenta la standul său o selecţie de peste 70de titluri din traducerile literare în limba spaniolă, iar în seara zilei de 5 iunie, va organiza o întâlnire a cititorilor cu scriitoarea Gabriela Adameşteanu.
Întâlnirea va avea loc în contextul lansării celei mai recente traduceri a volumului Drumul egal al fiecărei zile (El mismo camino de todos los días ) de Gabriela Adameşteanu, publicat în 2016 de editura Xorki Ediciones, cu suportul financiar ICR. Cei prezenţi la eveniment se vor putea bucura şi de prezenţa traducătorului volumului, Joaquín Garrigós Bueno şi a eseistei şi criticului literar Mercedes Monmanny, care vor prezenta volumul.
Acest eveniment reprezintă încă o dovadă a eforturilor ICR Madrid şi ale Centrului Național al Cărții, care se implică activ în diverse etape ale tipăririi unui titlu în limba spaniolă, atât în cele premergătoare, cât și în cele ulterioare publicării acestuia. În prezent, datorită programelor de subvenții ale Centrului Național al Cărții, limba spaniolă este una dintre cele în care s-au tradus cele mai multe titluri din limba română.
De asemenea, pentru a răspunde numeroaselor solicitări din partea rezidenţilor români din Spania, ICR Madrid va aduce la standul său peste 90 de titluri româneşti care înglobează cele mai recente titluri din literatura contemporană, opere clasice, poveşti, manuale pentru învăţarea limbii române şi dicţionare.