Liderii celor şapte ţări puternic industrializate ale lumii au convenit să coopereze pentru a susţine economia globală şi pentru a evita o eventuală nouă criză economică, subliniază ziarul japonez „Mainichi Shimbun”. În dezbaterile desfăşurate în staţiunea maritimă Ise-Shima, celebră pentru crescătoriile de languste şi culturile de perle, liderii G7 au recunoscut că economia mondială este ameninţată de riscuri din ce în ce mai mari, precum terorismul, numărul uriaş de sinistraţi şi zonele de conflict. Premierul Shionzo Abe, gazda summitului, a subliniat că ţările membre ale grupului vor extinde zonele economice libere prin parteneriatele comerciale internaţionale – relevă „Financial Times”. De asemenea, liderii G7 vor promova investiţii în infrastructură de calitate pentru a sprijini economiile emergente. În privinţa politicii externe, marile puteri economice ale lumii vor coopera în lupta împotriva terorismului şi a extremismului violent, vor colabora pentru asigurarea navigaţiei libere şi vor căuta soluţii pentru tensiunile din Marea Chinei de Sud, conflictele din Ucraina şi Siria – scrie „Wall Street Journal”.
În acelaşi timp, mişcările sociale în mai multe state ale Europei anunţă vremuri de criză nu numai economică, dar şi socială şi, ca atare, politică. „Rafinăriile şi depozitele petroliere din Franţa şi-au reluat activitatea, greva însă merge înainte” – titrează „Le Figaro”. Stoicismului sindicaliştilor i se opune hotărârea preşedintelui francez, François Hollande, de a duce la capăt reforma muncii, notează publicaţia. Ziarul pecizează că guvernul francez şi principalii actori din sectorul energetic şi de transport al ţării se întâlnesc astăzi pentru a găsi soluţii la situaţia creată înainte de începerea Campionatului European de Fotbal. Şi în Belgia au loc mişcări sociale de protest faţă de deciziile guvernului privind transportul public. „La Libre Belgique” informează că peste 10.000 de sindicalişti se adună la Bruxelles, pentru a protesta faţă de intenţia guvernului de a nu mai investi în acest sectorul transport. Greva continuă, iar guvernului nu i-a mai rămas de făcut decât să asigure forţele de securitate necesare şi să recomande utilizatorilor serviciilor publice de transport rute şi mijloace alternative de deplasare, punctează publicaţia belgiană. De mai bine de o lună durează protestele muncitorilor portuari din Lisabona, capitala Portugaliei, fără niciun semn de cedare a niciuneia dintre părţi. Premierul portughez, Antonoio Costa, i-a avertizat pe grevişti: „Este un conflict grav pentru economia noastră, iar guvernul este decis să găsească o soluţie, dar totul are o limită şi cred că această limită este aceea ca ambele părţi implicate să ajungă astăzi la un acord” – scrie „Diario de Noticias”. Sindicaliştii, însă – notează ziarul – au avertizat, la rândul lor, că pot continua greva până pe 16 iunie.
Un moment istoric s-a petrecut în această săptămână: vizita primului preşedinte american în exerciţiu la Hiroshima. „Compasiune pentru victime, dar fără prezentare de scuze” – titrează „USA Today” şi trece în revistă vizita preşedintelui Barack Obama la memorialul Hiroshima. Barack Obama a vizitat Hiroshima, unde a depus o coroană de flori la locul unde a avut loc primul bombardament atomic din lume, subliniază ziarul american. Publicaţia japoneză „Asahi Shimbun” redă întreg discursul preşedintelui Obama, care a subliniat: „Am venit să cugetăm asupra forţei teribile dezlănţuite într-un trecut nu atât de îndepărtat. Am venit să îi plângem pe cei morţi, ne amintim de toţi cei navinovaţi care au fost ucişi în acel război îngrozitor. Avem responsabilitatea comună de a privi direct în ochii istoriei. E vital să ne întrebăm ce trebuie să facem diferit pentru ca o astfel de suferinţă să nu mai existe niciodată”.
Magda Baciu