Între 1 şi 5 iunie, Editura Casa Radio vă aşteaptă la standul său din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2016, ediţia a XI-a, cu noi apariţii în colecţii deja consacrate, care pun în valoare mari voci ale culturii române.
Vă propunem întâlniri sonore atât cu înregistrări preţioase din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii – cu voci celebre ori cu voci uitate –, cât şi cu noile voci, în înregistrări realizate recent, în Studioul Mihai Zirra al Radio România. E momentul ca la Editura Casa Radio marile voci din trecut să întâlnească vocile prezentului.
Vă invităm aşadar la două întâlniri cu scriitori contemporani: Ioana Nicolaie şi Simona Popescu. Aventurile lui Arik în lectura autoarei, poeta Ioana Nicolaie, este un nou audiobook în prestigioasa colecţie Noapte bună, copii! Editura Casa Radio vă invită miercuri, 1 iunie, de Ziua Copiilor, de la ora 12.30, la o întâlnire cu Arik şi creatoarea lui, Ioana Nicolaie. Alături de autoare, vor fi prezenţi la lansare Alexandrina Halic şi Alexandru Ciubotariu, artistul care îl va desena în culori sub ochii copiilor pe micuţul Arik. Lansarea are loc la Clubul Bookfest Junior, Balcon, Pavilion C1.
Duminică, 5 iunie, de la ora 12, pe Scena Agora, va avea loc lansarea celui mai nou audiobook din colecţia Lecturi pe întuneric: Simona Popescu citeşte din Exuvii. Alături de autoare, vor fi prezenţi Adela Greceanu, Cosmin Ciotloş, Florin Iaru și Cristian Teodorescu.
La Editura Casa Radio „marile voci dau cortina la o parte!”, fie că sunt marii poeţi care îţi citesc, în colecţia Biblioteca de Poezie Românească, fie că sunt vocile de aur ale Teatrului Radiofonic şi Teatrului Radiofonic pentru Copii ori creatorii unei emisiuni celebre de umor, Ora veselă. În Colecţia cu acelaşi titlu – Ora veselă – vă aşteaptă două noi apariţii, doi maeştrii ai umorului şi satirei: D’ale lui Tănase 2 şi La microfon… Birlic!
Salonul Internaţional de Carte Bookfest, aflat la a XI-a ediţie, are loc în perioada 1-5 iunie 2016, în interiorul Complexului Expoziţional Romexpo, Bucureşti. Ne găsiţi în Pavilionul C2, stand B28.