Rusia şi câteva ţări membre NATO planifică zboruri de observare în comun, „în spiritul sporirii încrederii reciproce” – a comunicat un funcţionar rus din domeniul apărării. Piloţi ruşi vor efectua zboruri de observare în Cehia şi în Slovacia, iar observatori britanici şi români, în Rusia, în cadrul Acordului „Cer deschis”, a precizat agenţia de ştiri rusă Sputnik, citându-l pe Serghei Rîjkov, directorul Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare din cadrul Ministerului rus al Apărării. Rîjkov a afirmat că experţi ruşi vor efectua zboruri de observare în perioada 30 mai – 4 iunie, în Pardubice, Cehia, precum şi în Malacky, Slovacia, cu avioane de tipul Antonov AN-30B. La bordul avionului se vor afla şi experţi cehi şi slovaci, cu scopul verificării respectării acordului. Piloţi britanici şi români vor efectua zboruri asemănătoare, în perioada 30 mai-3 iunie, în spaţiul aerian rus, cu avioane de observaţie româneşti de tipul AN-30. Acordul „Cer deschis”, care oferă posibilitatea efectuării unor zboruri de observare fără armament la bord, a fost semnat în 1992 de 27 de state, la Helsinki, iar de atunci la acest acord au aderat încă şapte state. Pe baza acordului, intrat în vigoare în 2002, până în prezent s-au efectuat mai multe sute de zboruri de observare în spaţiul aerian al ţărilor participante, de la Vancouver până la Vladivostok. Obiectivul oficial al zborurilor de observare este consolidarea încrederii, a securităţii şi a stabilităţii.
(MTI – 30 mai