Imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, neînţelegerile dintre foştii aliaţi au început să fie din ce în ce mai accentuate. Sovieticii au instalat în mod brutal regimuri comuniste totalitare în ţările din Europa de Est. Apoi şi-au orientat propaganda către Europa de Vest susţinând partidele comuniste, încercând să atragă aceste ţări în sfera lor de influenţă. Pentru o perioadă de timp au blocat toate legăturile terestre care legau Berlinul de Vest de lumea liberă. Propaganda agresivă a Moscovei în Europa Occidentală a provocat în Franţa şi Italia o creştere neaştepată a influenţei partidelor comuniste, care duceau o politică anti americană şi, desigur, pro sovietică. Pe plan militar, URSS a făcut prima lor experienţă nucleară în toamna anului 1949. America nu mai era singurul stat care deţinea bomba atomică. Supremaţia lor mondială luase sfârşit. Anul următor a început războiul din Coreea, SUA luptând direct împotriva expansiunii comuniste. În faţa noilor realităţi, americanii au hotărât înfiinţarea unei noi agenţii de propagandă informativă. Congresul SUA a adoptat legea Smith – Mundt”, un decret care reglementa modul de informare permanentă pentru străinătate. La 17 martie 1949 a 
fost înfiinţat “Comitetul pentru o Europă Liberă” (Committee for a Free Europe Inc.) care, printre altele, trebuia să organizeze o ofensivă psihologică împotriva comunizării ţărilor din Europa de Est. A fost creeat un Comitet pentru radio şi presă, care avea misiunea de a pune la dispoziţia personalităţilor politice fugite din ţările ocupate de sovietici un mijloc de a lua legătura cu popoarele din Europa de Est. S-a hotărât creearea unui post de radio care să emită pentru ţările est europene. În prima fază, s–a trimis o delegaţie care să poarte negocieri cu posturile de radio Luxemburg, Monte Carlo şi Europe 1 din Saarland. Se dorea să se transmită programe de la unul din aceste posturi de radio către ţările cu regim comunist. Dar, cele trei posturi de radio, fiind organizate pe profil comercial, nu au acceptat programe politice. Delegaţia americană a vizitat apoi Berlinul de Vest unde din 1946 funcţiona postul de radio R.I.A.S. ( Radio in the American Sector). Acest post de radio era condus de americani, iar programele erau realizate de redactori germani care aveau toată libertatea de acţiune. Programele R.I.A.S. erau ascultate în toată Germania ocupată de sovietici şi se bucurau de un mare succes. Întoarsă în SUA, Delegaţia “Comitetul pentru o Europă Liberă” a propus realizarea unui post de radio exact ca R.I.A.S. S-a hotărât ca emisiunile să se realizeze în oraşul Munchen. De asemenea, s-a hotărât ca noul post de radio să aibă şase secţii (“desk”) care să emită pentru Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Albania.
Din diferite cauze, postul albanez nu a mai fost realizat. Armata americană a donat “Comitetului pentru o Europă Liberă” un emiţător de 7,5 KW. De asemenea, a fost pus la dispoziţia “Comitetului pentru o Europă Liberă” şi aeroportul german de la Lampertheim, de unde s-au făcut primele transmisiuni. Apoi s-au purtat tratative cu autorităţile portugheze pentru instalarea unor transmiţătoare puternice (o baterie de 18 emiţătoare şi 37 de antene) în orăşelul Gloria. S-a început ridicarea unui sediu în
Munchen, lângă Englischer Garten, care a fost gata în august 1952. Prima emisiune de la Radio Europa Liberă a fost transmisă la 4 iulie 1951 şi s-a adresat ascultătorilor din Cehoslovacia. Prima emisiune în limba română a fost difuzată la 29 noiembrie 1951. De-a lungul anilor, Radio Europa Liberă a ajuns să emită din ce în ce mai multe ore, diversificându-şi programele, ajungând să fie ascultat de o parte însemnată a populaţiei. Printre cele mai ascultate programe au fost: “Actualitatea românească” (întâi cu Emil Georgescu, apoi cu Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu), “Programul politic” (Mircea Carp), “Teze şi antiteze la Paris” (Monica Lovinescu), „Povesta vorbei – Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate” (Virgil Ierunca), “Actualitatea culturala românească”(Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), “Din lumea comunistă” (Doina Alexandru), “Tinerama” (Max Banush)… Conform propriilor evaluări, în 1974 Radio Europa Liberă era ascultată de 60% din populatia României, 57% din populaţia Poloniei, 55% dintre maghiari, 43% din populaţie în Bulgaria, 39% în Cehoslovacia – dupa un vârf de 65% după invazia din 1968. Monitorizarea posturilor de radio care emiteau în limba română a reprezentat o importantă sursă de informaţii pentru emisiunile difuzate de Radio Europa Liberă. Ion Dumitru a lucrat la serviciul de monitorizare între 1964 – 1992.
„Ce făcea Serviciul de monitorizare? În primul rând se înregistrau emisiunile transmise de posturile de radio româneşti. Apoi se înregistrau programele în limba română de la Radio Moscova. În funcţie de evenimente se înregistrau şi alte posturi: de exemplu am monitorizat Radio KOL Israel când a fost razboiului din Israel. Am mai ascultat Radio Tirana şi Radio Beijing. Radio Chişinău l-am monitorizat mai târziu pentru că se auzea foarte prost şi de el se ocupa Radio Liberty. Precizez că la [Radio] Europa Liberă problema Basarabiei nu era la ordinea zilei, era oarecum tabu şi de spaţiul sovietic se ocupa Radio Liberty. Ulterior când cele două posturi de radio [Europa Liberă şi Liberty] s-au cuplat, noi ne-am ocupat de Chişinău.
La început se monitoriza între orele 5 dimineaţa şi 1.30 noaptea. Erau două ture, câteodată chiar trei ture care se schimbau. Se lucra fără întrerupere inclusiv sâmbăta, duminica, sărbători… Emisiunile care ne interesau se înregistrau la o staţie care capta aceste posturi şi care le înregistra şi ni se transmiteau ulterior prin telefon. Biroul nostru era în Englischer Garten, la München. Serviciul român era în aripa de sud a clădirii, undeva la etajul 1, noi eram în aripa de est, nord-est. La început au fost patru monitori. Eu am fost al cincilea. Era domnul Valeriu Pop, care ulterior a devenit administratorul serviciului român; domnul Tiberiu Dragoş, care a fost jurnalist în tinereţe… parcă pe la Arad.. După aceea era domnul Constantin Sporea şi Eustaţiu Galatis. După vreo două luni domnul Valeriu Pop a trecut în redacţie ca să facă un program religios. Deci am rămas patru persoane. Cum se desfăşura o zi de lucru? Veneam la lucru, imediat chemam staţia de ascultare de la Schlesheim sau Mosburg unde se captau emisiunile, apoi emisiunile cerute ni se transmiteau prin telefon. Precizez că aveam patru linii deschise permanent pentru comunicare cu aceste statii de ascultare. Asculam ceea ce se înregistrase în cursul nopţii şi simultan continuam să înregistrăm şi ceea ce se transmitea în clipa aceea … Începeam să transcriem…. se transcria numai ceea ce era mai important… De obicei ne opream la lucrurile care ieşeau în relief, care păreau noi. Scriam ştirile care erau folosite de Departamentul de ştiri, ei veneau şi le luau din oră în oră pentru că nu exista o altă sursă de informare ….. Dacă observam ceva deosebit, ceva urgent, ieşit din comun trebuia să telefonăm imediat la redacţie, să dăm alarma…. De exemplu când a murit Dej, când a venit la putere Ceauşescu…. Astfel de informaţii trebuia să le comunicăm urgent pentru că noi [Radio Europa Liberă] trebuia să dăm informaţia repede, aveam concurenţă – Bucureştiul era monitorizat de BBC din Cipru, chiar Radio Moscova putea să dea ştirea înaintea nostră.
La început ştirile de la Radio Bucureşti erau fade …se dădeau foarte multe informaţii de depăşirea normei în producţie…. Mai târziu am dat prioritate totală cuvântărilor lui Ceauşescu pe care noi le transcriam integral. Dacă era o ştire urgentă, deosebită, eram obligaţi să facem un mic text în engleză şi să-l dăm imediat la “Cross Report” şi de acolo intra la “Central News” şi de acolo se difuza la toate serviciile naţionale, pe ţări. Seara când încheiam lucrul, se făcea o broşură, care de multe ori putea să ajungă chiar la o sută de pagini. Ea cuprindea materialele asculate de noi. Apoi se făcea un rezumat al tuturor ştirilor care apărea pe prima pagină. A doua zi dimineaţa acest volum era împărţite la agenţiile de presă, la Süd Deutsche Zeitung, la Radio Bavaria, la Radio Liberty, în America, la BBC… Acest volum nu se plătea, el era un serviciu gratuit pe care [Radio] Europa Liberă îl facea. La rândul său Radio Europa Liberă primea alte lucrări, alte informaţii.
Precizez că limba cu care se comunica între departamentele postului de radio Europa Liberă era limba engleză, în Secţia română se vorbea limba română, limba germană nu se folosea decât pentru conversaţie.”
Serviciul de monitorizare a fost important pentru că noi aflam imediat ce transmitea Radio Bucureşti, care era poziţia oficială a României.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2.06. 1998]
