Literatura română pentru şi despre copii a adus, încă din secolul al XIX-lea, în atenţia cititorului, lumea specială a copilăriei, cu zbuciumul şi cu bucuriile sale specifice. Opera autobiografică a lui Ion Creangă, intrată în patrimoniul literaturii universale, ‘Amintiri din copilărie’, dar şi basmele şi poveştile sale (între cele mai cunoscute numărându-se ‘Capra cu trei iezi’, ‘Fata babei şi fata moşneagului’, ‘Ivan Turbincă’, ‘Povestea lui Ionică cel prost’, ‘Punguţa cu doi bani’) tălmăcesc cu umor şi spontaneitate universul senin al copilăriei. Un alt scriitor preocupat şi de tema copilăriei, Barbu Ştefănescu Delevrancea, prelucrează în povestirile sale, cum sunt cele din ciclul ‘Odinioară’, motive folclorice, pentru şi despre copii (‘Neghiniţă’, ‘Palatul de cleştar’, ‘Departe, departe’, ‘Bunicul’, ‘Bunica’, ‘Sultănica’, ‘Sorcova’). Şi prima parte a secolului XX se poate mândri cu opere valoroase care oglindesc copilăria, uneori fericită, alteori dramatică. ‘Copilăria unui netrebnic’, de Ion Călugăru, un soi de replică înnegurată la îndrăgitele ‘Amintiri din copilărie’ ale lui Creangă, propune detalii prozaice ale copilăriei şi adolescenţei, marcate de o notă nostalgică. Romanul ‘Copilăria lui Adrian Zograffi’ al lui Panait Istrati devine subiectul unei coproducţii franco-române, ‘Codine’, în 1962, în regia lui Henri Colpi. Poeta Elena Farago a dedicat copiilor versuri emoţionante, cum ar fi ‘Căţeluşul şchiop’, ‘Gândăcelul’, ‘Cloşca’, ‘Motanul pedepsit’ şi altele. Un loc aparte îl ocupă în operele lui Mihail Sadoveanu copilăria, descrisă în personaje speciale ca Lizuca, din ‘Dumbrava minunată’, sau în povestiri ca ‘Măria sa Puiul Pădurii’ sau ‘Ani de ucenicie’. O tonalitate directă, simplă, empatică faţă de destinele narate ne propune Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti în ‘Puiul’, ‘Privighetoarea’, ‘Bietul Tric’ sau ‘Niculăiţă Minciună’. O coloratură aparte au schiţele şi povestirile lui Emil Gârleanu, în volumul ‘Din lumea celor care nu cuvântă’. Otilia Cazimir, numită ‘poeta sufletelor simple’, ascultă şi redă clipele vesele sau triste trăite de copii. ‘Balada unui greier mic’ sau ‘Câţi ca voi!’, de George Topârceanu, îi încântă cu tâlcul lor pe copii, în timp ce Ionel Teodoreanu a creionat, în ‘Uliţa copilăriei’ şi ‘La Medeleni’, o adevărată frescă a copilăriei şi adolescenţei. 
„Copilăria este inimă tuturor vârstelor”, spunea Lucian Blaga. Şi ea este cu măiestrie iscodită şi prinsă în mrejele culorii, luminii şi umbrei de pictorii români, de-a lungul timpului. Primul dintre fondatorii picturii române moderne, reprezentant de seamă al Şcolii de la Barbizon, Nicolae Grigorescu a zugrăvit, în afară faimoasele care cu boi sau peisaje, şi sublime portrete, unele dintre ele de tinere fete, cu zâmbete şăgalnice şi note de trist mister, cum ar fi ‘Anişoara Vlahuţă’ (fiica lui Alexandru Vlahuţă) sau ‘Portret cu fundă roşie’. Un accent de introspecţie aduce Ion Andreescu, în subtile tonuri, în tablouri ca ‘Fetiţa cu găină’ sau ‘Cap de fetiţă cu broboadă albă’. Inconfundabilii ochi mari, rotunzi, ai copiilor plasmuiţi de Nicolae Tonitza ne uimesc mereu cu a lor candoare şi inocenţă. ‘Copil în rose’, ‘Fetiţă în alb’, ‘Fetiţă cu batic înflorat’, ‘Două surori’, ‘Trei fraţi’ (Copiii pictorului) sunt portrete care, dincolo de frământările cotidiene, vorbesc despre un ideal estetic. Portretistica românească e îmbogăţită de Ştefan Luchian cu tematica oamenilor simpli, integrând şi lumea copilăriei, în tablouri precum ‘Cap de copil’, ‘Lica profil’, ‘Lica cu portocală’, trecând apoi la studiul maternităţii în ‘Mama cu copilul’ sau ‘Lăutul’. Maternitatea ca valoare a tradiţiei e o temă îndrăgită şi de Camil Ressu, ilustrată în ‘Madona din Dârste’ sau ‘Maternitate’, dar şi şotiile copilăriei devin subiect de studiu în ‘Ştrengarul’, ‘Borcanul cu smântână’ sau ‘La plajă’. Înzestrat desenator, cu un ascuţit spirit de observaţie, Rudolf Schweitzer-Cumpănă a pictat portrete, peisaje şi mai ales scene din viaţa ţărănească, din care amintim ‘Maternitate’ şi ‘Cântec de leagăn’. În culori calde mângâie chipul de copil pictorul Kimon Loghi, ‘Fundiţa albă’ sau ‘Floarea din păr’ fiind mărturie a unei copilării lipsite de griji. Ipolit Strâmbu propune o notă idilică în ‘Portret de copil’, ‘Doi copii’ sau ‘Lecţia de seară’. Remarcabil a portretizat copilăria şi Constantin Isachie Popescu, în ‘Portret de fată’, ‘Ciobănaş’ sau ‘Visare cu ochii deschişi’, într-o atmosferă de epocă meticulos surprinsă. Aurel Băeşu aduce forme noi de expresie, insinuând simplificări decorative, în ‘Portret de fată’, ‘Profira Sadoveanu’ şi ‘Theodora Sadoveanu’, ‘Copil cu părul bălai’, ‘Copiliţă’ sau ‘Doi copii’.
Un adevărat creator de personaje, Aurel Jiquidi a ilustrat câteva opere literare ale lui Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu, dedicate copiilor. Totodată, ‘Livia’, ‘Cuminţica’, ‘La culcare’, ‘Căciula albastră’, ‘Nota mică’, ‘Micul ucenic’ sau ‘În căutare de gazdă’ au un pronunţat caracter decorativ. „Eu nu numai că observ cu interes omul, dar îl trăiesc, îl găsesc în toate ipostazele, în câte un colţişor din mine însumi”, spunea Octav Angheluţă, care descrie cu nostalgie şi umor universul copilăriei în ‘Fetiţa cu fundiţe roşii’, ‘Getuţa’, ‘Micuţa cusătoreasă’, ‘Păpuşa’, ‘Antonel’, ‘Copil cu beretă verde’, ‘Cap de ştrengar’. Pictoriţă, graficiană, desenatoare şi ilustratoare de carte, Tia Peltz a lăsat o infinită galerie de personaje şi expresii ale copilăriei: ‘Ştrengăriţa’, ‘Băncuţa’, ‘Fluierici sau ‘Zâmbet’, amintind de ochii rotunzi ai copiilor lui Tonitza. Cu armonii senine, Adam Bălţatu imortalizează scene de gen, cum ar fi ‘Copii pe uliţă’ sau ‘Lecţia’. Fără a fi o temă predilectă pentru artist, Constantin Piliuţă are în palmares şi ilustraţii de carte pentru copii, cum ar fi, de exemplu, volumul ‘Bună dimineaţa, primăvară’, de Tudor Arghezi sau ‘Alte nopţi, aceleaşi vise’, de Carmen Firan. „De unde sunt eu?” par a se întreba toţi aceşti protagonişti ai operelor menţionate; şi, asemenea lui Antoine de Saint-Exupery, par a şopti: „Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară”.
Cristina Zaharia
