Potrivit unor informaţii din Libia, corpurile neînsufleţite ale unor migranţi au fost aduse de valuri în apele teritoriale libiene, în apropiere de oraşul Zuwara, în urma unei tentative ale mai multor persoane de a se urca pe o ambarcaţiune pentru a pleca spre Europa. Potrivit unei informaţii încă neconfirmate, este vorba despre cel puţin 85 de trupuri neînsufleţite. Potrivit unui reprezentant al organizaţiei umanitare Crucea Roşie, migranţii morţi par să fie de origine subsahariană, însă nu se cunoaşte cu exactitate momentul în care s-au înecat.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 iunie