Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Diego Brasioli, a oferit joi seara o recepţie, cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii, la care preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat de onoare. Diplomatul italian a dorit să sublinieze în faţa politicienilor, artiştilor şi reprezentanţilor ambasadelor prezenţi la eveniment, că România îndeplineşte încă din 2011 criteriile necesare de aderare la Spaţiul Schengen şi că Guvernul de la Roma susţine eforturile României în acest sens.
„Italia este alături de România şi noi sprijinim cu mândrie aspiraţiile sale legitime de a intra în Spaţiul Schengen. De fapt, noi considerăm că România a îndeplinit toate cerinţele necesare de aderare la Spaţiul Schengen, încă din 2011”, a declarat Brasioli.
Reprezentantul diplomaţiei italiene la Bucureşti a afirmat, totodată, că românii din Peninsulă s-au integrat „cu succes” în societatea italiană, iar relaţiile economice dintre cele două state sunt deosebit de puternice: „Cred că este greu de imaginat o relaţie mai apropiată între două ţări, precum cea dintre Italia şi România. Vorbim două limbi asemănătoare, împărtășim valori culturale comune şi avem tradiții similare”.
Brasioli a precizat că „mai mult de un milion de români trăiesc în Italia şi peste 20.000 de companii italiene investesc şi produc în România”.
După ce a amintit de vizitele făcute de preşedintele Klaus Iohannis la Roma şi la Milano, Brasioli afirmat că, în 2015, „schimburile bilaterale au atins un nivel record de 13,5 miliarde de euro, iar aproximativ 400 de zboruri leagă în fiecare săptămână 20 de oraşe din Italia şi România”.
La festivităţi a luat cuvântul şi şeful statului român, Klaus Iohannis, care a anunţat vizita în România a omologului său italian, Sergio Mattarella.
„Am ferma convingere că apropiata vizită în România a președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, va reprezenta o continuare și o aprofundare a dialogului dintre cele două ţări”, a precizat Iohannis.
Preşedintele României a afirmat că Ziua Naţională a Italiei este un prilej de sărbătoare şi pentru români şi a spus că „legăturile istorice solide şi tradiţia îndelungată de prietenie şi cooperare dintre România şi Italia au căpătat o nouă şi semnificativă expresie prin realizarea parteneriatului strategic dintre cele două ţări, care a contribuit la evoluţia neîntreruptă a colaborării în plan economic şi politic”.
În plus, şeful statului a ţinut să menţioneze că Italia este al doilea partener comercial al României şi se află pe primul loc în rândul investitorilor străini. „Obiectivul nostru comun este ca firmele italiene să joace un rol şi mai important în evoluţia economiei româneşti, prin anvergura şi efectul proiectelor dezvoltate. Există un interes crescut al firmelor italiene de a investi în România şi misiunea noastră este să oferim oportunităţi pentru ca acest interes să continue”, a completat Iohannis.
De asemenea, Iohannis a adăugat că relaţia româno-italiană este una privilegiată şi în plan european, deoarece „România şi Italia susţin împreună o serie de iniţiative destinate realizării unei integrări europene sporite”.
Preşedintele român a dorit să dea asigurări că „România acționează și va continua să acționeze solidar în cadrul Uniunii Europene și împreună cu statele membre, inclusiv cu Italia, în soluționarea unor crize dificile, precum cea a migrației”. „Cred cu tărie că cel mai puternic vehicul pentru consolidarea capacității UE de a răspunde eficient provocărilor actuale și viitoare este să acționăm împreună, în spiritul tratatelor și al valorilor fundamentale comune, cu responsabilitate, pentru mai multă democrație, solidaritate și prosperitate pe continentul european și în lume”, a concluzionat Klaus Iohannis.
Italia a sărbătorit, pe 2 iunie, 70 de ani de la Proclamarea Republicii, care a avut loc în 1946, în urma unui referendum. De atunci, femeile au primit atât dreptul de a se prezenta la vot, cât şi dreptul de a candida şi de a avea un cuvânt de spus în viaţa politică italiană.
La recepţia organizată joi seara la reşedinţa Ambasadei Italiei au participat preşedintele Klaus Iohannis, fostul premier Victor Ponta, fostul preşedinte Emil Constantinescu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, mai mulţi diplomaţi, printre care ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, şi ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, dar şi actriţa Ramona Bădescu.
Oana Avram, RADOR – 3 iunie