Henri Coandă s-a născut la 7 iunie 1886, la Bucureşti, tatăl său, Constantin Coandă, originar din Craiova, a fost mareşal al curţii princiare a prinţului Ferdinand în 1911, prim-ministru al României în 1918, profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti, iar mama, Haydé Danet, născută în Morlaix (Franţa), era fiica doctorului francez Gustav Danet, medicul lui Napoleon al III-lea.
La trei ani şi jumătate, martor la malul Mării Nordului la izbucnirea unei furtuni, Henri a fost fascinat de puterea vântului de a ridica valurile. „S-a îndrăgostit de vânt şi de zborul păsărilor marine care păreau că au intrat în viaţa lui pentru totdeauna”, se arată într-un document al Muzeului Aviaţiei.
A învăţat la şcoala înfiinţată de Petrache Poenaru, sfătuitorul lui Tudor Vladimirescu, cu care era înrudită familia Coandă. A fost elev al Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, apoi al Liceului militar din Iaşi, pe care îl termină, în 1902, ca şef de promoţie (şi tatăl lui, Constantin Coandă, a terminat acest liceu ca şef de promoţie, în 1874). În 1905 a absolvit Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti ca ofiţer de artilerie.
Una din ocupaţiile sale preferate, afară de ştiinţă, era sculptura, celebrul Rodin fiindu-i profesor. Analizând cu prietenul său Brâncuşi „esenţa zborului”, Coandă a transpus-o în formă tehnică.
La 19 ani construieşte o primă machetă de avion propulsat de un motor-rachetă cu combustibil solid.
A urmat cursuri de specializare la trei universităţi europene: Şcoala Politehnică din Charlottenburg (1906), Universitatea de Ştiinţe din Liege (1908) şi Şcoala Superioară de Aeronautică şi Construcţii Mecanice din Paris (1909). La 22 de ani era deja inginer diplomat, licenţiat în ştiinţe, inginer în aeronautică, inginer frigotehnist.
La Şcoala superioară de electricitate din Montefiore construieşte un planor cu care zboară, iar în 1907, la Salonul expoziţiei organizat în Palatul Sporturilor din Berlin, a expus, pentru prima oară în lume, macheta unui avion fără elice, viitorul avion cu reacţie.
A revoluţionat lumea aviatică, inventând o platformă mobilă pentru experimente aerodinamice, montată pe un tren în mişcare, asupra căreia făcea determinări cantitative aeronautice folosind un tunel de vânt cu fum, o balanţă aerodinamică şi o cameră fotografică specială, concepută de el.
Coandă obţine la 9 august 1910, în Franţa, brevetul de invenţie pentru motorul „turbo-propulsor”. La 15 octombrie 1910, la cel de-al doilea Salon Aeronautic din Paris, a prezentat primul avion cu reacţie din lume, precursorul turboreactoarelor de astăzi. Coandă a testat motorul pe 16 decembrie 1910, la aeroportul Issy-les Moulineaux, în apropiere de Paris, dar în timpul zborului de aproape un minut avionul a luat foc şi a ars complet. Coandă a scăpat numai cu leziuni uşoare şi cu o fractură la antebraţ. Incidentul va fi punctul de pornire pentru o serie de studii aprofundate, care vor pune la punct principiul folosit şi astăzi de constructorii de motoare de avion.
În 1911 a iniţiat construcţia primului avion bimotor.
La 24 de ani era director al Uzinelor „Bristol Aeroplain Companie” din Marea Britanie, unde proiectează, între 1912-1914, mai multe aparate de zbor care s-au evidenţiat prin calităţile lor. El şi-a pus amprenta asupra firmei, făcând din Bristol una dintre cele mai importante întreprinderi aeronautice.
A descoperit în 1930 „efectul Coandă” (constă în principiul de a crea o zonă de depresiune în plin aer de-a lungul unui perete, această zonă permiţând fluidelor să vină şi să ia direcţia peretelui unde s-a făcut depresiunea), pe care l-a brevetat în 1934 sub denumirea de „procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Pornind de la acest fenomen, a proiectat în 1935 o „aerodină lenticulară”, aparat de zbor în formă de „farfurie zburătoare”, fără piese mecanice, care decola şi ateriza pe verticală, se menţinea în aer într-un punct fix şi se deplara cu viteze mari (800 de Km pe oră) şi avea o rază de acţiune de 5000 km. Printre alte aplicaţii ale „efectului Coandă” se numără: poşta pneumatică, turbinele cu gaze, propulsia vehiculelor aeriene, frâna de recul pentru arme de foc (a creat primul tun fără recul pentru avioane); de o mare importanţă este utilizarea sa la sistemele logice cu acţionare fluidă, aplicate în automatică. Cu ajutorul „efectului Coandă” au fost construite aparate medicale folosite pentru respiraţia artificială. Tot pe baza acestui efect, Coandă a gândit un mijloc de transport în tuburi pentru corpurile solide, cu viteze de 500-600 km pe oră (sub egida Institutului Naţional de Creaţie Ştiinţifică, înfiinţat de H. Coandă, s-au făcut testări la această invenţie, dar treptat, după moartea savantului, experimentul a fost abandonat).
Spiritul inventiv s-a manifestat şi în alte domenii ale tehnicii: a creat un nou material de construcţie „beton-lemnul”, a conceput şi construit primele elemente de case prefabricate din beton, a pus la punct un aparat portativ de dimensiuni reduse pentru desalinizarea apei de mare, a pus la punct un dispozitiv de detecţie a lichidelor în sol, folosit în prospectarea petroliferă.
A anticipat cu peste 30 de ani evoluţia ştiinţei şi tehnicii, celebrul inginer francez Gustave Eiffel spunând „Coandă s-a născut cu 30, dacă nu chiar cu 50 de ani prea devreme!”
În anii ’60, Coandă a lucrat pentru US Air Force şi pentru NASA în programe secrete de cercetare. A realizat o torpilă subacvatică, capabilă de o viteză de 160 km/oră, fără a crea valuri, fiind nedetectabilă de sistemele de tip radar. Cercetătorul Valeriu Avram de la Muzeul Aviaţiei a relatat că, în 2001, generalul american James T. Curie, vizitând Sala „Henri Coandă”, a declarat neoficial că în 1965 a văzut o „farfurie zburătoare” în hangarul unei baze militare americane din deşertul Nevada, despre care i s-a spus că a fost construită de Coandă. Una din invenţiile sale, „epoleţii zburători” a fost folosită cu succes în Programul „Apollo”.
Întors în ţară în 1970, după o absenţă de şase decenii, a pus la punct numeroase proiecte ştiinţifice de mare valoare practică, a alcătuit un veritabil „institut de inteligenţă românească”, adunând în juru-i cercetători care i-au devenit discipoli. Într-un interviu Coandă afirma: „Am spus de mai multe ori că nu trebuie să admirăm o maşină, un automobil sau un aeroplan… Adevărul adevărat este că trebuie să admirăm creierul care a fost capabil să le facă. Acest creier este ceea ce numim noi materie cenuşie şi ea se află în mare cantitate la noi în ţară şi lipseşte în alte părţi. Mă întreb dacă n-am putea să reevaluăm această materie cenuşie, adică gândirea românească, în aşa fel încât cei din alte ţări să vină să cumpere ideile noastre, iar nu noi să plătim altora transformările ideilor româneşti. (…) De aceea aş vrea să fac un soi de centru de gândire românească în toate domeniile”. Continuatoare a acestei dorinţe a savantului este Fundaţia Naţională „Henri Coandă” pentru Sprijinirea Tinerilor Supradotaţi.
Henri Coandă a fost doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Bucureşti (1967), membru al Academiei Române (1971), membru de onoare al Academiei Aeronautice Regale Britanice (1971).
Henri Coandă este autorul a peste 250 de invenţii, pentru care a obţinut 700 de brevete de proprietate intelectuală în numeroase ţări ale lumii. La Muzeul Aviaţiei se află aproape 700 de kg de documente ce i-au aparţinut lui Coandă, care conţin informaţii viabile chiar şi pentru nivelul tehnologic actual.
Este mai puţin cunoscut faptul că savantul H. Coandă a studiat timp de peste 60 de ani structura şi calitatea apei potabile. Călătorind în toată lumea, el a descoperit şi testat calităţile apei din locuri izolate (printre care ţinutul Hunza, din nordul Pakistanului), unde oamenii trăiesc plini de vitalitate, fără boli sau carii dentare, mult peste 100 de ani. Având în vedere că organismul omenesc conţine peste 70% apă, iar creierul 90% apă, Coandă era convins că apa protejează sănătatea omului şi întârzie procesul de îmbătrânire mai mult decât oricare alt nutrient. Ajunsese să prezică longevitatea locuitorilor dintr-o zonă geografică, testând calitatea apei potabile. Avea 1500 de fotografii cu fulgi (spunea că nici un fulg nu seamănă unul cu altul). „Am fotografiat în diverse locuri zăpada, căci noi suntem 70% apă, şi pentru a determina existenţa fizică a individului, trebuie să cunoaştem apa pe care o consumăm. Vroiam să-mi dau seama dacă zăpada, care reprezintă cristalizarea apei dintr-un loc, e la fel. Ei, nu e deloc la fel. Zăpada din Asia sau din America e cu totul diferită de a noastră de aici. Stând mult într-o ţară, hrănindu-ne acolo, tot ce mâncăm e tot apă, sub altă formă – ajungem încetul cu încetul să ne modificăm. Or eu ţin cât mai mult să păstrez caracteristicile pământului unde m-am născut”, afirma savantul român într-un interviu realizat în 1969 pentru Televiziunea Română.
A murit într-o zi din noiembrie 1972, în care cădeau primii fulgi de zăpadă.
Realizările de unanim prestigiu internaţional ale savantului român Henri Coandă l-au consacrat printre personalităţile proeminente ale secolului XX, în panteonul ştiinţei universale.
Documentar de Steluta Vasilita
