O barcă artizanală construită dintr-un Trabant îşi caută un nou proprietar în Bulgaria. Anunţul interesant a fost postat pe site-ul olx.bg, preţul solicitat pentru achiziţionarea ambarcaţiunii fiind de 3.000 de leva (circa 1.500 de euro). Barca se numeşte Dark Trabantula şi, conform proprietarului care a postat anuntul, este dotată cu motor Johnson de şase cai putere. Oferta a fost publicată pe data de 23 mai, iar în doar două săptămâni a avut peste 25.000 de vizualizări. Cel mai scump anunţ postat pe site este în valoare de 2,1 milioane de Euro, cu această sumă fiind scos la vânzare un hotel din orașul vechi Nesebăr. Luxoasa clădire cu trei etaje a fost construită în 2005, iar suprafața totală este de 2.050 de metri pătrați, o proprietate modernă care oferă 26 de camere, 14 camere duble, 10 garsoniere şi un apartament, având inclus un restaurant, grădină, sală de conferințe, lobby bar și parcare.
(www.novini.bg – 7 iunie)