Europarlamentarul László Tőkés se va adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului în cazul măsurilor impuse de instanţa de contencios administrativ în cazul drapelului secuiesc arborat în iunie 2014 pe balconul sediului biroului său din Oradea – a anunţat marţi Biroul de Presă al europarlamentarului. Potrivit comunicatului remis Agenţiei de Presă MTI, la CEDO se va decide dacă drapelul arborat pe clădirea biroului europarlamentarului „şi care se află tot acolo şi în prezent, trebuie considerat drept material publicitar, aşa cum susţine justiţia, în complicitate cu autorităţile române, sau este considerat un simbol naţional şi istoric, al cărui folosire liberă a fost garantată şi de Guvernul României”. László Tőkés a fost avertizat de Poliţia Locală subordonată Primăriei Oradea să îndepărteze drapelul secuiesc şi drapelul regiunii Partium, calificate drept materiale de publicitate. Eurparlamentarul a solicitat în instanţă abrogarea ambelor avertismente. Simbolul Ţinutul Secuiesc a fost calificat, printr-o sentinţă definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bihor, în noimebrie 2015, ca material publicitar, iar Tribunalul Oradea a decis printr-o sentinţă pronunţată în prima instanţă, la începutul lunii mai a acestui an, că averismentul privind îndepărtarea drapelului regiunii Partium este legal. Potrivit motivării Curţii de Apel Bihor, drapelul secuiesc este drapel de reclamă, deoarece „prin arborarea sa, reclamantul (László Tőkés) a dorit să atragă atenţia publicului asupra actelor sale şi asupra acţiunilor iniţiate de el şi, prin urmare, drapelul a fost arborat cu scop de reclamă” – se mai arată în comunicat.
(MTI – 7 iunie)