Asociaţia „Mihai Eminescu“ din Viena organizează în data de 11 iunie, începând cu ora 18.00, în biserica Sf. Salvator din Altes Rathaus, un concert dedicat comemorării a 127 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
Recitalul va fi susţinut de Corul Bisericii Ortodoxe Române din Viena alături de Eliza Băleanu (soprană), Liviu Burz (bas), Celine Hant (pian) şi Ruben Doran (acordeon).
În anul 2013, în fața Parohiei Ortodoxe Române din Viena a fost dezvelit monumentul dedicat marelui poet Mihai Eminescu. Bustul, realizat în bronz, poartă semnătura sculptorului Virgilius Moldovan. Monumentul a fost ridicat la iniţiativa asociaţiei Kulturkreis din Viena, cu sprijinul logistic şi financiar al firmei Hant Bau şi cu susţinerea Institutului Cultural Român şi a Biroulului de promovare şi informare turistică al României din Austria.
Organizatori: Asociaţia „Mihai Eminescu“ din Viena în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, Kulturkreis Wien şi Altes Rathaus Viena.
Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstr. 39, 1040
Tel: +431 319 10 81;
office@rkiwien.at
www.rkiwien.at
www.facebook.com/RKIWien.ICRViena