Partidul Naţional Liberal, care la alegerile locale de duminică a obţinut o victorie detaşată în judeţul Bihor, va începe negocieri cu Uniunea Democrată Maghiară din România pentru alcătuirea unei coaliţii pe plan local, a informat vineri cotidianul Bihari Napló, care la citat pe primarul reales al oraşului Oradea, Ilie Bolojan. Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor locale, PNL a obţinut 17 mandate în Consiliul Judeţean Bihor, unde PSD va avea nouă consilieri, UDMR – şapte, iar ALDE va avea doi consilieri. În Consiliul Local Oradea, PNL a obţinut 18 mandate, PSD cinci, iar UDMR va avea patru consilieri locali (cu doi mai puţini faţă de alegerile de acum patru ani). Ilie Bolojan, care ocupă şi funcţia de preşedinte executiv al PNL, a amintit că partidul său deţine o majoritate de două treimi în Consiliul Local Oradea, iar în CJ Bihor ar dori să alcătuiască o astfel de majotritate cu sprijinul UDMR. Ilie Bolojan a afirmat că o coaliţie PNL-UDMR ar fi cea mai bună soluţie, atât matemetic, cât şi din punct de vedere demografic. Pentru alcătuirea unei coaliţii la nivel judeţean, PNL este dispus să negocieze cu UDMR şi realizarea unei înţelegeri în ceea ce priveşte Oradea. Răspunzând la o întrebare adresată de ziarişti, Ilie Bolojan a declarat că, dacă după alegerile parlamentare din toamna acestui an se va discuta din nou despre chestiune regiunilor României, bihorenii vor trebui să facă tot posibulul pentru ca Oradea să devină capitală de regiune. „Este clar că, dacă vor rămâne actualele regiuni, atunci Oradea nu poate concura cu Clujul, însă dacă se va pune problema alcătuirii a mai multor regiuni decât numărul celor existente acum, atunci fosta Crişana sau Partium, cum i se spune pe vremea monarhiei austro-ungare, ar pute alcătui o regiune compusă din judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare şi o parte a judeţului Arad” – a mai declarat Ilie Bolojan.