Sosirea verii însufleţeşte festivalurile, serbările şi festivităţile, iar Portugalia îşi poate revendica un loc privilegiat într-un clasament al efervescenţei cu care întâmpină şi pregăteşte acest gen de evenimente. Sărbătoarea Sfinţilor Populari este unul dintre cele mai aşteptate evenimente tradiţionale lusitane, luna iunie fiind învăluită în magia marşurilor şi petrecerilor ce îi omagiază pe Santo António (António de Lisboa, sau mai cunoscut ca Sfântul Anton de Padova), São João (Sfântul Ioan) şi São Pedro (Sfântul Petru). Principala atracţie sunt sărbătorile din Lisabona, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume şi cel mai vechi din Europa de Vest, în noaptea de 12 spre 13 iunie, de ziua Sfântului Anton, şi cele de la Porto, Braga şi Evora, din noaptea de 23 spre 24 iunie, când e celebrat Sfântul Ioan, apoi, la Evora, pe 29 iunie, unde e onorat şi Sfântul Petru. Festivităţile şi marşurile populare debordând de culoare, imaginaţie, ritm şi veselie îşi revarsă farmecul asupra cetăţii încă din secolul al XVIII-lea, iar după 1932 au început să apară competiţii acerbe între cartierele Lisabonei, pentru câştigarea trofeului pentru cel mai bun marş, concurenţa fiind la fel de mare şi în ziua de azi, cu planificări şi repetiţii cu luni înainte, şi cu noi teme de costume şi parade în fiecare an. 
Fiecare sărbătoare a acestor sfinţi este însoţită de câte un eveniment specific. De exemplu, de ziua Sfântului Anton, se căsătoresc 12 cupluri, iar parada lor în maşini de epocă este urmată de numeroase alte parade care se deplasează pe faimosul bulevard central al Lisabonei, Avenida da Liberdade, pe ritm de muzică. Sfântul Anton, patron al săracilor şi al găsirii obiectelor pierdute, este cunoscut în Portugalia, Spania şi Brazilia şi ca un patron al căsătoriilor, datorită legendelor despre harul său de împăcare a cuplurilor. Aşadar, an de an, la Lisabona, de la finele anilor 1950, un grup norocos de tinere cupluri se bucură de binecuvântarea Sfântului Anton, pe 13 iunie, într-o mare ceremonie de cununie, numită “Santo Casamenteiro”, la Catedrala Sé (Catedrala Patriarhală Santa Maria Maior),cel mai vechi lăcaş de cult din oraş, în cel mai vechi cartier, Alfama. La aceste sărbători, cartierele Lisabonei dau în clocot, în special Alfama, dar şi Mouraria sau Madragoa, zone tradiţionalele. Un alt moment important este procesiunea Sfântului Anton care, în ziua de 13 iunie, porneşte de la biserica de lângă Catedrala Sé, situată în cartierul Alfama, unde acest sfânt s-a născut, în 1195. Deşi moaştele Sfântului Anton se află de sute de ani la Padova, Italia, Lisabona se poate mândri cu faptul că sfântul îi aparţine prin naştere. Sfântul Anton, un boem portughez bogat, botezat la Lisabona, şi-a schimbat numele, din Fernando (Fernando Martins de Bulhões). Pe locul naşterii sale, se înalţă o biserică purtând hramul cu numele său, iar în vecinatate se găseşte un muzeu monografic dedicat sfântului, cu obiecte liturgice, gravuri, picturi, ceramică evocând viaţa acestuia. Bazilica a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, iar printre vizitatorii săi s-a numărat şi Papa Ioan Paul al II-lea. Faima Sfântului Anton s-a răspândit prin intermediul evanghelizării portugheze şi el este cunoscut drept cel mai iubit predicator al Sfântului Francisc de Assisi, faimosul întemeietor al Ordinului franciscan, pe care l-a şi cunoscut personal. Sfântul Anton (de Padova, dar şi de Lisabona) este reprezentat în artă fie cu un fir de crin în mână, ca simbol al purităţii, fie cu pruncul Iisus, sau cu o carte, fie se subliniază fervoarea sa vizionară. În 1511, Tiţian a pictat trei fresce la Scuola del Santo de Padova, descriind scene cu miracolele Sfântului Anton. 
În tabloul ‘San Antonio de Padua’, El Greco aduce o interpretare particulară, reprezentându-l pe sfânt în veşmintele sale franciscane şi ţinând în mână o carte în care apare o imagine a pruncului Iisus. Francisco de Zurbarán propune reprezentarea pruncului Iisus ca viziune a sfântului, iar Rafael îl pictează pe sfânt în mers, cu o carte şi un fir de crin. Pictorul baroc Guercino îl reprezintă pe sfânt ţinând pruncul Iisus pe carte, iar artistul spaniol Alonso Cano pune accentul pe capacitatea vizionară a sfântului. Sfântul s-a stabilit, în cele din urmă, în oraşul italian Padova, fiind canonizat în 1232. Unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, el a fost proclamat în 1946 Doctor al Bisericii, după o viaţă de predică pentru cei săraci. După cucerirea oraşului, primul rege al Portugaliei, Alfonso Henriques (Afonso I al Portugaliei, cunoscut şi drept Cuceritorul), pentru „purificarea” cetăţii ocupate până atunci de mauri, a ridicat, în mod simbolic, pe locul unei foste moschei, Catedrala Patriarhală a Lisabonei (Santa Maria Maior), a cărei construcţie a fost legată, de la început, de numele Sfântului Anton, considerat a fi fost cel care a ajutat la recucerirea pământurilor creştine din mâinile maurilor.
Nelipsit de la festivităţile sfinţilor populari este sfârâitul sardinelor, o tradiţie legată de un eveniment petrecut în timp ce sfântul se afla la Rimini, Italia. Supărat că localnicii nu îi ascultau predicile, el se plimba pe ţărm, predicând cu voce tare, când, dintr-o dată, peştii din mare au început să iasă la suprafaţa apei. Localnicii s-au adunat să vadă peştii dând din cap şi deschizând gura, semn că ascultau cuvintele misionarului. Ornate cu ghirlande şi baloane colorate, an de an, străzile sunt invadate de mirosul de sardine prăjite şi de arome de busuioc.
În nordul Portugaliei, la Porto, ‘Festa de São João’ este un festival organizat anual, în timpul solstiţiului de vară, în noaptea de 23 iunie, când mii de oameni vin în centrul oraşului, din cartierele tradiţionale, pentru a aduce un omagiu naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, într-o petrecere care îmbină tradiţii sacre şi profane. Festivităţile sunt organizate în oraş de mai mult de şase secole, dar abia în secolul al XIX-lea au căpătat statutul de cel mai important festival al oraşului. Atracţiile tradiţionale ale nopţii includ concerte de stradă, petreceri, dansuri populare, sărituri peste flăcări, savurarea sardinelor la grătar, a supei verzi, ‘caldo verde’, dar şi ridicarea de baloane colorate. La miezul nopţii, participanţii admiră un spectacol cu focuri de artificii peste râul Douro(Duero), o revărsare de lumină întruchipând un tradiţional omagiu adus Soarelui. 
Sfântul Petru este celebrat pe 29 iunie, tot cu festivităţi populare, în mai multe zone din ţară, cum ar fi Sintra sau Évora, ambele înscrise în patrimoniul mondial Unesco. Évora, care are particularitatea de a celebra doi sfinţi populari, îl sărbătoreşte din secolul al XVI-lea pe Sfântul Ioan, organizând una dintre cele mai mari festivităţi din sudul Portugaliei, şi marchează şi ziua Sfântului Petru, ca sărbătoare municipală. La toate festivităţile există tradiţia de a sări peste foc şi de a oferi iubitei sau iubitului ghivece cu busuioc, în care se ascund bileţele de dragoste, o reminiscenţă a anticelor ritualuri de fertilitate. Zilele Sfinţilor Populari prilejuiesc eveninemte foarte diverse, cum ar fi spectacole de fado, jazz sau alte genuri muzicale, festivaluri de film şi teatru, expoziţii şi chiar şi concursuri sportive.
(Cristina Zaharia – RADOR)
