O scriere misterioasă, într-un alfabet necunoscut şi fără corespondent în istorie, imagini ale unor plante inexistente pe Pământ, semne zodiacale complexe şi siluete feminine scăldându-se în bazine diforme, pline cu un lichid ciudat – acestea sunt doar câteva dintre elementele care i-au determinat pe cercetători să declare Manuscrisul Voynich drept cel mai bizar document descoperit vreodată.
Nimeni nu a reuşit să dezlege, în cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, misterele care înconjoară neobişnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost redactat. Şi asta după ce, numai în secolul XX, o veritabilă armată de paleografi, inclusiv specialiştii americani care au descifrat codul german „Enigma”, au eşuat lamentabil.
Originalul se păstrează în biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Yale University din New Haven, Connecticut, SUA, sub numărul de catalog MS 408 (începând din 1969). Are forma unei cărţi ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu caractere neidentificate, fără greşeli, tăieturi sau corecturi. Conţine ilustraţii cu plante, oameni, animale şi teme astronomice.
Iniţial, decriptarea sa părea o sarcină uşoară pentru lingviştii contemporani, atâta vreme cât textul era format din cuvinte ce se repetau şi păreau să urmeze o linie inteligibilă, asemenea tuturor limbilor cunoscute. Entuziasmul acestora avea, însă, să pălească la scurt timp. Alfabetul necunoscut părea să semene cu majoritatea limbilor de circulaţie internaţională din sec. XVI –XVII, şi totuşi, să nu aibă corespondent în nici una dintre ele.
Manuscrisul pare scris de două persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare, specialiştii împărţind textul în două categorii de scriere: Voynich A şi Voynich B, fără nici o altă evoluţie însă, în descifrarea acestora. Iar ca misterul să fie complet, nici unul dintre cuvinte nu are mai puţin de trei litere, sau mai mult de zece, fapt neîntâlnit în nici o limbă cunoscută, semnele de punctuaţie lipsesc cu desăvârşire, motiv ce i-a determinat pe paleografi să creadă că este vorba de un document cifrat, un fel de cod medieval, accesibil numai iniţiaţilor.
Documentul, care acum se află în biblioteca Universităţii Yale din Statele Unite, a fost redescoperit în 1912 de către anticarul polonez Wilfried Michael Voynich, de unde şi numele manuscrisului. Acesta l-a găsit „într-un vechi castel din Europa”, mai precis la Colegiul Iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare că manuscrisul fusese dat uitării câteva secole. Specializat în analiza şi evaluarea documentelor vechi, Voynich a remarcat imediat caracterele misterioase şi imaginile cel puţin bizare ce ilustrau cele 246 de pagini îngălbenite de vreme.
Nu mai puţin curioasă era şi scrisoarea găsită între paginile sale, datată „Praga 19 august 1666”, trimisă de Joannes Marcus Marci, rector al Universităţii din Praga, lui Athanasius Kircher, ilustru gânditor şi lingvist al vremii, unul dintre primii cercetători care încercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Profesorul praghez îl ruga pe Kircher să descifreze manuscrisul, oferindu-i şi câteva date privind istoria acestuia. Marci susţinea că documentul ar fi aparţinut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), care îl achiziţionase în schimbul sumei imense de 600 de ducaţi (aproximativ 60.000 de euro astăzi), în speranţa că ar conţine dezlegarea misterului transformării plumbului sau a oricărui alt metal, în aur. Scrisoarea mai menţionează şi că manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filosof şi alchimist englez din secolul al XIII-lea, una dintre puţinele persoane din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunoştinţele necesare creării unei asemenea opere. Joannes Marcus Marci notează în scrisoare că ar fi renunţat de bună voie la document, după ce îşi dedicase zadarnic întreaga viaţă descifrării sale.
Minte luminată dar şi un om subjugat de mistică, alchimie şi astrologie, împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg strânsese la curtea sa faimoşi învăţaţi ai timpului. Pentru savanţi ca Johannes Kepler sau Tycho Brache, s-au construit observatoare astronomice, iar pentru alchimişti s-au pus la dispoziţie laboratoare în care aceştia urmau să-şi etaleze cunoştinţele lor secrete sau să facă tot felul de experimente.
Însemnările de la curtea regelui Rudolf al II-lea amintesc de achiziţionarea unui document, cu presupuse însemnări de alchimie, de la un misterios vânzător ambulant, ce reuşise să câştige încrederea monarhului. Însuşi Rudolf al II-lea anunţase, în mai multe rânduri, descoperirea unei metode de a umple vistieria cu aur şi angajase un numeros grup de învăţaţi, al căror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activităţile lor aveau să rămână însă fără nici un rezultat. După ce manuscrisul ajunge la Kircher, va trece în grija Ordinului Iezuiţilor, prin persoana lui Pierre Jean Beckx, mai marele ordinului, pentru ca, într-un final să fie uitat, în arhivele colegiului din Frascati.
Primul posesor cunoscut al manuscrisului, identificat cu precizie după semnătura existentă pe prima pagină, a fost Jacobus Horicicky de Tepenec, devenit prin grija iezuiţilor un bogat chimist şi farmacist la curtea suveranului de la Praga, căruia îi va deveni confident şi sfetnic. După moartea împăratului, manuscrisul s-a găsit cu siguranţă în posesia medicului curţii imperiale şi este de presupus că suveranul îl obţinuse încă din anul 1586, de la o persoană misterioasă. Cele mai multe opinii consideră că această persoană nu era nimeni alta decât John Dee, navigator, astrolog, matematician, magician, ocultist şi spion englez care, pe la 1584, sosise la Praga pentru a preda cursuri despre Roger Bacon.
Cu toate acestea, Voynich era convins că documentul aflat în posesia sa este o creaţie mult mai veche, din veacul al XIII-lea, aparţinând chiar lui Roger Bacon, supranumit „Doctor Mirabilis”, personalitate enciclopedică a Evului Mediu timpuriu, comparabil cu Leonardo Da Vinci, considerat de altfel unul din precursorii Renaşterii.
Deşi s-a vehiculat des numele călugărului franciscan Roger Bacon, ca autor al manuscrisului Voynich, identificarea a două plante „americane” printre desenele misterioase: floarea-soarelui si piperul „cayenne”, făceau imposibilă datarea sa mai devreme de 1492, anul în care Cristofor Columb debarca în America Centrală, acolo de unde avea să aducă în Europa cele două plante. De altfel, acest aspect ce a fost confirmat cu mai multă sau mai puţină precizie în urma datării cu Carbon 14, realizată în 2011 de cercetători americani, care au stabilit originea sa în jurul anului 1438.
Mult mai aproape de profilul autorului, care nu putea fi decât una dintre minţile luminate ale epocii, pare a fi John Dee, aflat în slujba reginei Elisabeta I a Angliei (1533 –1603). Însă, deşi acesta îşi nota cu meticulozitate activităţile, inclusiv călătoria la Praga, în perioada în care regele Rudolf al II-lea cumpăra documentul Voynich, Dee omite orice referire la bizarul manuscris. Este posibil, cred unii specialişti, ca nevoia sa permanentă de fonduri să îl fi impins spre redactarea înscrisului, asupra căruia să fi lansat zvonul că este scris de însuşi Bacon, asta pentru a-i conferi valoare în ideea unei viitoare vânzări.
Prima impresie, lăsată de imaginile din text, ar fi aceea că documentul este unul cu scop farmaceutic, servind cel mai probabil, ca manual, în medicina timpurie. Nici varianta alchimiei nu este de exclusă, atâta vreme cât pentru mult timp s-a crezut, că informaţiile oferite în manuscris duc la transformarea metalelor în aur sau la descoperirea Pietrei Filozofale. Nici teoriile pseudoştiinţifice nu au întârziat să apară, mulţi pasionaţi de criptologie fiind convinşi că manuscrisul Voynich este, nici mai mult, nici mai puţin, un manual cu instrucţiuni lăsat omenirii de către o rasă extraterestră.
Conform unei clasificări unanim acceptate de către cercetători, în cuprinsul acestui manuscris există următoarele clase distincte de subiecte:
Secţiunea cu specific botanic (imaginile prezintă desenele unor plante, multe neidentificate încă sau cu caracter fantastic);
Secţiunea cu caracter astronomic (conţinând majoritatea semnelor de tip zodiacal);
Secţiunea cu profil biologic ( având desene anatomice sau imagini de fiinţe umane);
Secţiunea cu specific farmaceutic (ustensile de laborator şi părţi de plante);
Secţiunea “reţetelor” (conţine scurte formule, probabil alchimice).
În legătură cu stilul desenelor, se poate spune că acestea aparţin, mai degrabă, unui om de ştiinţă, decât unui artist. Ilustraţiile atrag privirea prin preponderenţa nuanţelor de roşu închis (purpuriu), bleu, galben deschis, maro şi, mai ales, verde viu. Nudurile dau impresia că aparţin unor femei care zboară în eter cu ajutorul unor vehicule ciudate, de forma unor căzi de baie, legate însă prin complicate ţevi şi tuburi. Acest păienjeniş de tuburi creează impresia unei complicate maşinării hidraulice ori a unor planşe anatomice cu caracter fantastic. Hărţi misterioase par a reda imaginea unor corpuri astronomice, privite printr-un telescop, în timp ce alte imagini sugerează celule vii, observate printr-un microscop.
Peste tot, printre aceste imagini fantastice, există porţiuni de text. Formal, textul nu prezintă niciun fel de semne care să indice prezenţa unor criptograme. Literele sunt similare scrierii latine medievale târzii, cu caracteristicile grafice ale epocii. Paleografii s-au arătat însă neputincioşi să recunoască vreun izvor alfabetic pentru anumite litere ale manuscrisului, cu toate că numărul simbolurilor este extrem de mic: 29 de grafeme.
Studiul criptoanaliştilor s-a dovedit şi el incapabilă de a face lumină, deşi iniţial s-a bănuit că este vorba de un sistem de cifrare destul de simplu: substituţie monoalfabetică. Lingviştii, la rândul lor, au comparat scrierea cu texte similare medievale, redactate în latina bisericească, engleza medievală, limba veche a francilor, dar nu au găsit nici un fel de elemente comune cu textul acestui codex. S-a trecut apoi la studierea grafiei, a desenelor, pergamentului şi pigmenţilor folosiţi la cerneală sau desene, însă concluziile sunt divergente. Nici un alt document din perioada medievală nu prezintă ceva similar.
După moartea lui Voynich, în 1930, soţia acestuia, Ethel Lilian Voynich (fiica matematicianului Boole) a păstrat originalul timp de aproape 30 de ani în seiful din New York al “The Guaranty Trust Company”. Anne Nill, fosta secretară a lui Voynich şi o bună prietenă a soţiei acestuia, Ethel, devine moştenitoarea manuscrisului şi va încasa doar 15.000 de dolari din vânzarea lui. Ca un amănunt, documentul este asigurat astăzi contra sumei de 1.000.000 de dolari.
În 2014, Stephen Bax, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea Bedfordshire, a anunţat că se găseşte pe calea cea bună în ceea ce priveşte descifrarea ciudatului manuscris. Prof. Bax a folosit analiza lingvistică pentru a încerca să descifreze manuscrisul literă cu literă. Pe baza rezultatelor preliminare, ar putea fi vorba despre o limbă asiatică sau din Orientul Mijlociu. Omul de ştiinţă britanic afirmă că a reuşit, pentru prima oară, să decodifice câteva cuvinte din textul manuscrisului, ce denumesc plante ca ienupăr, coriandru, spânz, bumbac, negrilică, şofran, precum şi cuvântul Chiron (numele unui corp ceresc, în astrologie). Vestea a stârnit agitaţie în urmă cu doi ani în lumea lingviştilor şi a criptografilor deopotrivă, deoarece s-ar putea dovedi un pas esenţial spre descifrarea integrală.
Surse: www.voynich.nu, beinecke.library.yale.edu, www.lovendal.ro
Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă
